Azi vă voi
povesti despre un astfel de loc, cu mâncare, vinuri şi preţuri corecte: Taverna
Pescărească “La Zavat” din str. Popa Nan 16. Am făcut alegerea asta fiind un
pic nostalgic din fire (ca orice gurmand, dealtfel) deoarece tocmai s-a
împlinit un an de la realizarea primei emisiuni “Poftă Bună de Viaţă” de la
MeniuTV, emisiune pe care am filmat-o chiar aici şi pe care o puteţi vedea integral la finalul acestor rânduri.
Imaginea
din debutul acestui articol este cea a primului fel de mâncare savurat (de
fapt, mai exact, devorat) de către mine în seara zilei de 17 septembrie 2011
(saramură de păstrăv, 28 de lei acum şi 19 lei atunci, cu legume la grătar şi
pită grecească), când am nimerit din întâmplare pe terasa localului. A fost
dragoste la prima degustare, de atunci am luat masa la Taverna Pescărească “La
Zavat” de aproape 100 de ori.
Este un
restaurant cu o poveste deosebită. Actualii proprietari ai afacerii, soţii Dana
şi Bogdan Netcu, au fost clienţii fideli ai localului pe când acesta se numea
“Casa Iancului” şi avea un meniu românesc şi vânătoresc având listate peste 80
de etichete de vinuri (somelierul Sergiu Nedelea era şi el implicat în această
afacere). Dana era directorul unei agenţii bancare, Bogdan avea o poziţie
destul de importantă în administrativul ASEului şi s-au decis să muncească
pentru ei când au văzut că este de vânzare fosta “Casa Iancului”. Au semnat
contractul de preluare la 1 aprilie 2010 (şi nu a fost o păcăleală, după cum am
observat). Pentru început au păstrat profilul iniţial, dar, din fericire, un
ospătar, Florin Zavat, cu talent de manager a insistat pe lângă noii
proprietari să schimbe meniul într-unul pescăresc şi cu fructe de mare, cu
preponderenţă grecesc. Familia Netcu l-au ascultat şi, nu numai atât, au
rebrănduit restaurantul românesc “Casa Iancului” în taverna pescărească “La
Zavat”. Astfel, cred că este primul restaurant care nu poartă numele
patronilor, ci al unui ospătar.
Când am
poposit în Popa Nan 16 cu Turul Culinar al Bucureştiului am început ospăţul, ca
de obicei cu o ţuică meseriaşă de prună (7 lei) făcută în Argeş. Am comandat
pentru prima rundă un borş de sturion (al cărei reţetă o puteţi vedea filmată
în emisiunea despre care vă spuneam mai devreme - 17 lei).
Bucăţoaia
de sturion grăsun vine alături de castronul de ciorbă pentru a încăpea aici cât
mai multă zeamă şi pentru a putea mânca uşor din carnea foarte gustoasă. Când
eram copil, lăsam la sfârşit “bucăţica” într-o “băltoacă” de borş în care
storceam un căţel de usturoi şi un pic de ardei iute şi mâncam ca pe un mujdei.
Mi se face gura apă când vă povestesc!
După
sturionul “ciorbificat” am molfăit cu mare plăcere aşa cum se molfăie de către
oricine pe lumea asta un platou cu aperitive: este vorba despre gustarea
pescărească (35 de lei – pentru 2 persoane) care conţine salată de icre, peşte
afumat, peşte marinat, zacuscă de peşte, ceapă roşie, măsline, lămâie.
Am ales un vin de la Ceptura, este vorba despre un Făurar rose la 42 de lei sticla. Din păcate a venit într-o frapieră inscripţionată cu “Cotnari”, vinuri care nu există în meniu. Bănuiesc că frapiera se află în dotare încă de pe vremea “Casei Iancului”.
Dar asta
nu ne-a deranjat în vreun fel să bem 2 sticle de Făurar rose rece de la gheaţă
care ne-a ostoit pofta şi setea, căci peştele trebuia să înoate în ceva, nu?
Cu toate
că eram deja sătui, ca de obicei, nu am putut rezista tentaţiei să nu revenim
la sturion, de data aceasta fript pe grătar (45 lei) cu legume pregătite la fel
şi acestea (10 lei).
Eu
nu m-am putut abţine să torn şi nişte mujdei plus piper din belşug. Ăsta sunt,
altul mama nu mai face.
Nu puteam să trecem pe la taverna
pescărească “La Zavat” şi să nu savurăm şi o saramură, de data aceasta de somn,
cu mămăliguţă şi ardei iute (32 lei). Dacă pe mine m-a cucerit saramura de
păstrăv când am venit prima dată în acest loc, nefasta a fost extaziată de pana
de somn preparată în acest mod.
Vinul rece
ne-a condus până la desert şi cafea. Tortul casei cu portocale şi iaurt (15
lei) este excelent, cu o singură obiecţie. Crema conţine şi coajă de portocale,
iar mie nu îmi place deloc, dar deloc, coaja de citrice prin dulciuri – nici în
cozonac şi nici în prăjituri fine. Din păcate, se foloseşte din abundenţă la
tot felul de deserturi spre disperarea mea...
Şi
papionul de la gâtul meu are o poveste interesantă, este confecţionat de o
iraniancă de 23 de ani care locuieşte de 20 de ani în România, numele ei este
Ghazaleh (“gazelă”în româneşte) Emami, iar colecţia ei se cheamă ShOOka
(“căprioară”) Design. Nu că-i frumos? Mai ales că ea acum îşi începe doctoratul
în celule stem...
Slavă
Domnului, tortul casei cu ciocolată (15 lei) nu are coajă de lămâie sau portocale
în compoziţie! Dragi bucătari şi cofetari, nu mai folosiţi acest ingredient, vă
rog mult de tot! Mulţumesc!
După cum
am mai spus, desertul şi cafeaua sunt cele mai triste părţi ale unei mese
deoarece îi vestesc finalul. Poate doar în cazul unei cine romantice ele
vestesc un nou început al serii...
Espresso
(8 lei) scurt pentru mine şi un capuccino decaf (11 lei) pentru nefastă.
Turul
Culinar al Bucureştiului continuă cu alte poveşti interesante, povestea merge
mai departe.
Asta numai
după ce trecem pe la alcooltestul din holul toaletei de la Taverna Pescărească
“La Zavat”.
See you s(p)oon !
:PS - şi să nu uităm codul de comunicare dintre client şi ospătar. ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Poftă Bună de Viață! :)