luni, 15 iunie 2015

OZ Demir - Cel Dintâi Restaurant Turcesc?



Săptămâna trecută am fost pe Litoral, nefasta este mare fan plajă, așa că nu am avut cum să scap nici anul ăsta. Știți cum e... Am plecat într-o dimineață cu autocarul din autogara de la intersecția străzilor Baldovin Pârcălab cu Mircea Vulcănescu, acolo unde nu am ajuns cu taxiul pentru că nu ne-a luat pe motiv că e prea aproape de Piața Romană, dar autobuzul 133 ne-a dus chiar acolo, din fericire, nefiind nevoie să tragem decât vreo 10 metri de bagaje. Biletul a fost 30 de lei de persoană pentru București-Constanța în condiții foarte civilizate, cu popas pe drum și încadrare în orar.


Odată aflați în autogara din Constanța ne-a cam luat foamea. Așa că am întrebat un taximetrist dacă știe vreun local prin apropiere unde se mănâncă bine la prețuri decente. Ne-a îndrumat către restaurantul turcesc Oz Demir aflat la vreo 50 de metri, lângă benzinăria Luk Oil.


Așadar, soarta a decis ca restaurantul turcesc Oz Demir din Constanța să fie primul testat de către Ghidul Lingurin al Restaurantelor din România. Va primi el prima lingură de lemn din cele 5 posibile? Să vedem...


L-am găsit foarte ușor și i-am văzut de departe fațada cu reclama kitchoasă, iar după ce am intrat a trebuit să urcăm la etajul 1 unde era o sală goală, probabil că aici a fost mai demult localul, așa că mai am urcat ceva trepte până la nivelul următor unde am găsit și o terasă acoperită care se pare că se închide cu geamuri în sezonul mai puțin prietenos.


A venit cineva destul de rapid și ne-a adus meniurile - ni s-au părut prețuri ok, să vedem cum sunt și la gust.


Am salivat abundent cu gândul la un preparat cu carne de oaie pregătit ca la mama lui în Anatolia. Am comandat pentru început o pizza turcească (lahmacun - 8 lei) și un soi de tocană de oaie cu legume, gratinată la cuptor cu cașcaval (kremit sote - 23 lei).


Ne-am răcorit cu bere Efes Draft la sticlă de 500 ml (9 lei - restul berilor erau 7 lei). Vinurile erau ce e mai prost la Cotnari, Jidvei și Murfatlar (30 lei/sticla), ayranul - 3 lei.


Lahmacunul bunicel, dar nu face mai mult de 8 lei. Dar nici mai puțin. Prețul corect. N-ar fi fost rele și câteva feliuțe de roșii și niște ceapă cu sumac.


Sumacul este o plantă și un condiment acrișor foarte folosit în bucătăria turcească și din Orientul Mijlociu, înseamnă ”roșu” în limba arabă și asta datorită culorii fructelor sale, drupele.


Sumacul este unul dintre ingredientele unui amestec numit zatar care mai conține și ierburi aromate precum oregano, cimbru etc. precum și sare, zeamă de lămâie și semințe de susan ușor prăjite. Zatarul este foarte gustos cu lipie arăbească sau pâine românească înmuiată în ulei de măsline sau de floarea-soarelui nerafinat.


Că tot veni vorba, să vă prezint și o rețetă de pâine Manakish Zatar. Sper să vă placă.

Ingrediente:

1 cană cu apă calduță
1/2 linguriță de zahăr
2 lingurițe drojdie uscată
3 căni cu făină
1 linguriță de sare
2 linguri ulei de măsline
40g zatar 



Mod de preparare:

Combinați apa, zahărul și drojdia, iar apoi lăsați amestecul deoparte timp de 10 minute. Între timp, amestecați făina și sarea într-un bol. Adăugați uleiul de măsline și frământați cu mâna. Faceți o gaură în mijlocul amestecului și turnați apa cu drojdie și zahăr, amestecând pentru a forma un aluat pufos.
Frământați aluatul pe o suprafață presărată cu făină timp de 10 minute, până devine elastic. Formați o bilă din aluat și puneți-l într-un bol uns cu ulei de măsline, acoperit cu un șervet, timp de o oră.
Încălziți cuptorul și împărțiți aluatul în 8 bucăți. Din fiecare bucată formați turte înalte de jumătate de centimetru. Presărați zatar peste turte și coaceți în cuptorul încins timp de 7-8 minute. Serviți cald. Poftă Bună de Viață! :)





Eram nerăbdător să înfulec kremitul de oaie gratinat cu cașcaval într-un vas mic de lut. Numai carne de oaie aveam în creier. Sunt un mare pofticios, cred că știți deja.



Problema este că nu a fost făcut cu carne de oaie, ci de vită. Ceea ce m-a făcut aproape să-mi dea lacrimile de poftă și de ciudă. Preparatul avea același preț și cu pui și cu celelalte - 23 de lei.


I-am spus ospătăriței problema după prima înghițitură. A ridicat din umeri și nu a zis nimic. Nici că întreabă la bucătărie, nici nu și-a cerut măcar niște scuze formale.











Întâmplarea de mai sus m-a disperat și nu mai am cerut și altceva de mâncare, am trecut direct la desert - kunefe cu cașcaval (cataif - 12 lei). 


Ospătărița ne-a avertizat că durează 20 de minute până când ni-l va aduce. Am acceptat, nu eram legați de vreun orar de tren sau autocar. Așteptarea a meritat - a fost delicios.






Ne-am simțit destul de bine la restaurantul turcesc Oz Demir din Constanța, dar, din păcate, nu le putem acorda prima lingură de lemn a Ghidului Lingurin. Chiar dacă Oz Demir înseamnă Demir Cel Dintâi, ”number one” cum s-ar zice. Poate la anul... În încheiere vă invit să ascultăm o muzică turcească. 




Ghidul Lingurin - See you s(p)oon! 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Poftă Bună de Viață! :)