Voi vă jucați când erați copii jocul ăla ”Ața încurcată”? Eu, da, și o să vă povestesc imediat cum mi-am amintit tocmai asta, printre imaginile acestui nou fotoreportaj care mi se pare interesant prin diversitatea sa. :)
Dar hărțile vă plac? V-ați gândit cum erau ele realizate în vechime? Pe mine hărțile m-au fascinat de mic, însemnau călătorii, însemnau aventuri cum citeam prin cărțile cu comori și pirați.
Am pentru voi și o frumoasă poveste cu hărți și o încântătoare artistă care lucrează, care a expus și care a și vândut pe bani frumoși așa ceva - este vorba despre Vali Irina Ciobanu, invitată la ”Artă pe Pâine”.
Dar să revenim la ața cea încurcată. M-a invitat fiica mea la teatru pe strada Bărăției 31, lângă magazinul Cocor, acolo unde a fost Music Club, iar acum este tot un club care se numește The Hub.
Pentru că mi se spune Urs, tot ea a făcut să semăn cât mai mult cu Baloo cel relaxat.
Locurile se ocupă în ordinea intrării în sală. Am comandat o bere, o vodkă Absolut și un Pepsi Light - 37 de lei. Servite corect, corespunzător. :)
Pentru doritori, aveau și sandvișuri.
Până la începerea spectacolului s-au ocupat absolut toate locurile, sincer - am rămas surprins, nu credeam că se va întâmpla asta. Mai ales pentru faptul că ceea ce urma să vedem a fost cea mai jucată piesă în 2016 la teatrul cu pricina.
Piesa s-a numit ”Divorț în ziua nunții”, interpretată de actori de la IndArt, unul dintre primele teatre independente din România, de unde-i vine și numele. Despre fenomenul teatrului independent de la noi am discutat cu spor AICI.
Nu am găsit nicăieri menționat autorul piesei, dar am înțeles că s-a jucat pe Broadway, iar la noi regia este semnată de Cătălin Stelian.
Distribuția este următoarea: Emanuel Bighe, Alin Brancu, Silvia Gagu (care a și luat un premiu pentru interpretare feminină la un festival recent de comedie), Cristina Diaconescu și Adelina Mihalcea. Scenografia: Bogdan Gagu.
Ei bine, acțiunea de pe scenă ne-a ținut atenți tot timpul, am râs cu poftă (bună de viață) și a fost cea care mi-a amintit de jocul copilăriei ”Ața încurcată”.
O comedie spumoasă, dar care-ți dă de gândit, pentru că știm cu toții că în glumă se spun cele mai crunte adevăruri.
Actorii au jucat excelent, ba chiar m-a enervat maxim viitoarea nefastă de pe scenă, sper că a fost doar o interpretare genială și nu acela este comportamentul său cu soțul din dotare. :D
Nu pot decât să vă urez vizionare plăcută și să tac puțin lăsându-vă în compania imaginilor care spun mult mai multe decât mine.
Fotoreportajul nostru continuă în str. Londra 39 unde se află Muzeul Național al Hărților și Cărților Vechi.
Aici am găsit-o pe Vali Irina Ciobanu, un artist plastic ce pictează hărți pe piele de bovină cu ajutorul unei tehnici folosită de Leonardo da Vinci, adaptată la vopselurile și metodele de tăbăcire actuale.
Ea pictează după model uman, dar se cam jenează să pozeze, a trebuit s-o încurajez de mai multe ori ca să fie mai relaxată în fața camerei. Îi mulțumesc pentru eforturi! :)
Irina ”păstorește” la acest muzeu expoziția temporară ”Istorii vizuale în jurul lumii - de la hartă la hartă”. Dar s-o lăsăm chiar pe ea să ne vorbească pentru că știe cel mai bine ce a făcut, nu?
”Prima hartă am pictat-o în urmă cu aproximativ șapte ani pentru fumoarul unui pasionat de trabuc. Era, bineînțeles, cu istoria tutunului. O experiență care mi-a plăcut tare mult și mi-a deschis apetitul pentru studiu.”
”A urmat apoi o hartă pentru biroul unui avocat, ceva legat de Zodia Balanței, apoi am mai făcut câteva hărți despre istoria medicinei, am mai pictat o hartă superbă pentru un colecționar de veliere vechi (avea toate machetele velierelor vechi care participaseră la primele expediții în jurul lumii, a fost o plăcere să le introduc în harta marilor descoperiri geografice), o istorie a șahului (în care am ilustrat într-o manieră personală imaginea tuturor pieselor de șah), pentru un pasionat al sportului minții, care a fost absolut impresionat de cantitatea de informație pe care am comprimat-o într-o lucrare nu foarte mare ca dimensiune (50/70 cm), o hartă celestă pentru un capricorn... și multe altele...”
”La un moment dat harta a devenit doar un pretext pentru a realiza o lucrare cu fascinanta lume a Deltei Dunării, pentru a sublinia vechimea cultivării viței de vie în România sau pentru a marca cele mai frumoase rase de cai de pe glob.”
”Fiecare lucrare m-a făcut să descopăr o lume nouă, o lume interesantă, o lume fascinantă, deoarece fiecare hartă presupune câteva săptămâni de documentare, astfel încât povestea să curgă logic nu numai din punct de vedere artistic, ci și istoric.”
”Toată documentarea respectivă creează noi piste, noi idei și, inevitabil, necesitatea unor noi schițe. Lucrarea este vie, cumva, crește pe tot parcursul studiului, ne dezvoltăm împreună, ca o mamă cu pruncul său în devenire. Idei noi se nasc, sunt ilustrate sau rămân doar la nivel de crochiu. Este o adevărată aventură construcția unei astfel de imagini. O aventură din care afli o multitudine de lucruri noi și interesante.”
După ce ne-am cunoscut la muzeu, i-am făcut o vizită Irinei și la atelierul său aflat undeva la etajul 4, vizavi de Sala Palatului.
M-a fermecat iremediabil universul său de artist. Îmi venea să mă apus de pictat. Ceea ce nu ar fi fost prea greu deoarece artista face și cursuri pentru novici ca mine.
”Tehnica aceasta a picturii pe piele este cea care m-a provocat cel mai mult și m-a atras deopotrivă. Nu am căutat-o, ci m-a găsit ea, a ieșit din paginile unei cărți (La Bella Principessa de Martin Kemp și Pascal Cotte) ca o descriere a unei tehnici vechi de pictură pe suport de piele, modalitate de lucru utilizată de Leonardo da Vinci.”
”Această tehnică avea să întâmpine nevoia mea de provocare, de nou și vechi în același timp. Pornind de la această informație, relativ sumară, am început să experimentez, să combin materialele pe care le folosea Leonardo da Vinci cu cele disponibile acum, adaptând procedurile la noile condiții de lucru (de exemplu substanțele cu care este tăbăcită pielea în zilele noastre diferă de cele de acum câteva sute de ani), astfel încât să pot asigura durabilitatea picturilor mele realizate în acest mod.”
”Prefer să lucrez în tempera cu ou pe piele, în acuarelă sau într-o tehnică mixtă în funcție de tema și compoziția aleasă. Pielea o întind pe șasiu, apoi o prepar câteva zile la rând cu mare grijă pentru a mă asigura de un suport flexibil și generos.”
”A lucra în tempera cu ou și cu gumă arabică devine o plăcere pentru mine știind că tablourile acestea vor încânta ochiul privitorului (mai mult sau mai puțin experimentat) și vor fi învăluite în aerul plin de mister al tehnicilor venite din trecutul renascentist într-un prezent în care substanțele de sinteză le-au înlocuit pe cele din natură.”
”Încep să lucrez, mă amuză, tehnica mă prinde în jocul ei, în misterele, în eșecurile și reușitele ei, o studiez în amănunțime, o dezvolt, greșesc, corectez, merg pe drumuri cunoscute și descrise de alții, mă abat apoi de la calea bătătorită și deschid eu noi căi, noi drumuri, noi perspective. E o muncă fără sfârșit, dificilă de cercetare, dar, în final, plină de miracol și bucurie.”
”Este o tehnică extrem de complexă, dar când ajungi să o stăpânești îți oferă satisfacția de a fi cu prezentul mai aproape de un trecut glorios în care marii pictori și-au desăvârșit capodoperele.”
Și pentru că Irina mi-a destăinuit că îi place mâncarea grecească am invitat-o la unul dintre restaurantele mele preferate, ați ghicit, este vorba despre Taverna ”La Zavat” din str. Popa Nan 16, aproape de Foișorul de Foc.
Ne-am început micul ospăț cu salată grecească de vinete (are în compoziție brânză feta și usturoi), tahini (o variantă a humusului) și brânză haloumi perpelită ca-n Cipru.
La felul principal Irina a ales un calamar la grătar umplut cu feta având alături legume și ciuperci la grătar. Soțul său a fost tentat de vestiții creveți în sos de unt și usturoi.
Eu am poftit la un delicios chefal fript și orez sălbatic. Oh, delicios împreunate cu un vin sec și parfumat de la Crama Davino din Dealul Mare! Slurp!
Poveștile au continuat - Irina s-a născut și a copilărit în satul Valea Plopii din Județul Călărași, la 60 de km de București. De mică i-a plăcut să deseneze.
Când a ajuns la vârsta de 15 ani în atelierul maestrului Dan Botezan și a înțeles că sunt oameni care trăiesc din artă, mai exact din pictură, a decis că asta va face ea în viață. Și și-a urmat visul.
Este licențiată în Filosofie, secția Istoria Culturii și Religiilor, având ca temă la lucrarea de diplomă ”Aniconism și Icoana”. Apoi, ani de zile a pictat icoane care au ca punct de plecare maniera bizantină. Încă mai face asta. Și o face superb, credeți-mă!
Multe dintre lucrările sale se află în colecții particulare din toată lumea - Dubai, Elveția, SUA, Canada, Olanda, Germania, Grecia, Franța etc.
Irina are o poftă nebună de viață, trăiește cu bucurie fiecare moment, își iubește soțul și arta. Nu știu exact care este pe primul loc. :)
Și era să uit, artista Vali Irina Ciobanu a realizat și etichetele gamei de vinuri premium Regno de la Cramele Recaș. Iată ce ne povestește despre această experiență Răzvan Jurcă, directorul de marketing de acolo.
”În aproape 20 de ani de publicitate și marketing, număr pe degetele de la o mână lucrările pe care le-am realizat, coordonat sau comandat pentru brandurile pe care le-am servit, care să nu fi avut nevoie de modificări sau revizii.”
”Când, cu binecuvântarea noastră de la Cramele Recaș, Bogdan de la Agenție a abordat-o pe Vali Irina Ciobanu pentru conceperea vizualului etichetelor noii game de vinuri Regno Recaș (de la care așteptările noastre erau infinit mai mari decât se poate cere într-un brief), contemplam un proces îndelungat de reglaj al detaliilor care urmau să desăvârșească operele ce vor transmite cât mai fidel caracterul fiecărui tip de vin al gamei.”
”Coordonatele de la care am pornit au fost simple. Eu: ”Știi Arcimboldo?” Vali: ”Da, Moață.” ”Crezi că avem vreo nădejde să facem, arcimboldic, niște portrete care să transmită, pentru vin prospețime, naturalețe și exuberanță la albe, savoare tonică și inocență vaporoasă la rozeuri și mândrie combinată cu forță plus o onctuoasă sobrietate pentru roșii?” - am îngăimat eu. ”Stai să vezi!” - a zis Vali.”
”Când am văzut, de la expresie, postură și atitudine și până la detaliile elementelor tematice de compoziție cerute care completează delicios fiecare portret, am știut fără urmă de îndoială că aici nu va fi nicio revizie. Și așa a fost!”
”Și după ce piața ne-a arătat că am lovit exact unde trebuie cu etichetele astea, am dat de băut. A fost bine! Și uite așa, că acum se face anul de când avem etichetele pe sticle, am pus Regno Recaș pe Harta Vinului Românesc și nu oriunde, ci la loc de cinste, cum spun recășenii, că tot Banatu-i fruncea!”
Închei cu o motivațională și o dedicație muzicală pentru Irina și soțul său (cadru militar). Poftă Bună de Viață! :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Poftă Bună de Viață! :)