JW Steakhouse Cultivă Abstinența ?!?

Nu, acesta nu este plafonul vreunei nave spațiale, ci cel al restaurantului JW Steakhouse aflat la primul etaj al JW Marriott Grand Hotel***** București din Calea 13 Septembrie 90.

A sosit timpul pentru ca Ghidul Lingurin să pășească și aici cu toate că restaurantele hotelurilor din București nu m-au îmbiat deloc să le calc pragul.

Am ales în deschiderea prânzului meu un tartar de vită Black Angus (68 lei) cu muștar și castraveciori murați, toast Melba și un pahar de Chardonnay Beringer (38 lei/pahar) din renumita Napa Valley, California, SUA.

Până la venirea tartarului dorit mi-a fost adus unt și trei chifle cu sare, coapte ”în casă”.

Prețurile ridicate dintr-un restaurant trebuie să fie justificate prin ingredientele deosebite întrebuințate la prepararea mâncărurilor și prin servicii de înaltă clasă.

Vinul are note de mere galbene, ananas și piersică, cu arome de citrice și vanilie.

Mi-au fost prezentate foarte profesionist și sortimentele de carne pe care le aveau în ziua respectivă pentru preparare - totul fiind import SUA.

Între timp a sosit și tartarul de vită Black Angus însoțit de toastul Melba - dar ce este și de ce se numește așa acesta?

Este vorba despre o pâine feliată foarte fin și prăjită pe ambele părți, purtând această denumire după cântăreața australiancă de operă Helen Porter Mitchell ce avea numele de scenă Dame Nellie Melba. În 1897 aceasta dorește să țină o dietă, iar fanul său înfocat Auguste Escoffier a creat acest toast precum și desertul Peach Melba, denumirea fiind dată într-o discuție de către Cesar Ritz, proprietarul hotelului unde s-a întâmplat ca diva să dorească așa ceva. În Franța se cheamă croûtes en dentelle.

Unul dintre motivele pentru care nu agreez restaurantele de hotel este programul fracționat. De exemplu, la JW Steakhouse este deschis la prânz între orele 12 jumate și 16,00 după care urmează o pauză până la 18,30. 

Ei bine, eu am venit în jur de ora 14,00 și a trebuit să mănânc pe fugă, ceea ce nu-mi place, eu prânzesc minimum trei ore dacă sunt singur sau patru-cinci-șase ore dacă sunt cu prietenii. Cine a stat cu mine la masă (adică vreo mie de persoane invitate de către mine la restaurant în ultimii cinci ani) știe asta foarte bine, nu exagerez cu nimic.

Uite că m-am luat cu vorba și am uitat să vă spun că tartarul a fost gustos, corect preparat. Ar fi fost mult mai apreciat dacă era meșterit la masă. Suntem totuși într-un local ce se pretinde de 5*****.

Chiflele au fost delicioase - o spune un mare fan al aluaturilor sub diverse ”forme de manifestare”. Și au fost din partea casei împreună cu untul.

Cel de-al doilea preparat ales de mine a fost măduvă de vită, coaptă la cuptor, cu hrean proaspăt (10 lei) - prețul este mai mic chiar și decât la Zexe Zahana. Am asociat un vin tot din America, dar din sud, un Malbec Trapiche de Argentina (40 lei/paharul).

Măduva coaptă este o gustare perfectă dacă vrei să bei serios - vin, bere sau tărie, după preferința fiecăruia.

Asta dacă îți aduce ospătarul ceea ce ai comandat. Chelnerița a uitat de vinul meu, cu toate că eram singurul client al restaurantului în acel moment, s-a dus în partea cealaltă a sălii și purta o discuție gălăgioasă cu un bucătar, după cum mi-am dat seama după costumație. Am făcut tot felul de semne, dar degeaba...

Măduva a fost bine pregătită, dar cam grețoasă din cauza lipsei vinului. Sunt și acum frustrat pentru situația asta. 

Din fericire am scăpat fără vreo indigestie, am rămas doar cu o amintire foarte neplăcută, ceea ce m-a făcut să mă autoexclud din Clubul Dine & Wine ce funcționează la JW Marriott Grand Hotel***** București (pentru care am plătit o taxă anuală ca membru de 500 de lei).

Mi-a fost adus și paharul de vin la felul principal și anume pulpă de miel la cuptor cu legume rădăcinoase caramelizate (105 lei). 

Un preț de trei ori mai mare decât la alte restaurante pentru acest rasol de miel pe care-l găsești prin tot Bucureștiul - de exemplu AICI.

Malbecul Trapiche Oak Cask de la Mendoza, Argentina este corpolent și mieros, cu note elegante de fum și vanilie provenite din procesul de maturare în butoaie de stejar.

A fost o asociere fericită cu rasolul de miel, corect preparat, legumele rădăcinoase caramelizate găsindu-se și ele în locul potrivit. Dar a trebuit să-l mănânc în grabă, fără să-l savurez pe-ndelete, ca să nu mă dea afară din local înainte de a gusta și desertul.

După se poate observa din imaginea de mai jos, paharul în care a fost vinul alb pe care l-am băut la tartar, nu a fost debarasat încă nici la cel de-al treilea fel de mâncare.

Debarasarea paharelor nu s-a făcut nici după aducerea desertului, un cheesecake (40 lei) din care se pot înfrupta 2-4 persoane. Apropo de pahare, ele au fost de același format și pentru vinul alb cât și pentru vinul roșu.

Tacâm am avut doar la începutul prânzului, apoi nu mi s-a mai adus, mi-am luat singur furculițe de la masa de alături (cuțitul l-am folosit doar la rasolul de miel).

Cheesecake-ul a fost delicios, cu un blat din graham și o cremă fină, dar nu l-am mai mâncat la JW Steakhouse pentru că nu am mai avut timp, se teminase programul de prânz, așadar am cerut la pachet după ce i-am făcut poze.

Istoria acestui desert o puteți citi AICI - nici nu bănuiți unde își are originile și cum a fost creat pentru prima dată sub forma pe care o știm azi.

Am cumpănit mult dacă să las prima lingură la JW Steakhouse, dar m-am gândit că mâncarea a fost bună în ciuda unui serviciu catastrofal. Așadar Ghidul Lingurin a oferit prima lingură din cele cinci acestui restaurant cu potențial deosebit. See You S(p)oon! 

În finalul acestui fotoreportaj să privim un scurt video despre cinci dintre cele mai scumpe restaurante de pe mapamond.