marți, 5 martie 2019

Rebranding Trattoria il Calcio - Trattoria Della Nonna




Mi-a ajuns la urechiușe zvonul că Trattoria il Calcio din Amzei precum și cea de la Obor s-au desprins din lanț, fiind preluate de manageri, iar acum sunt într-un proces de rebranding, noua denumire fiind Trattoria Della Nonna, adică ”a bunicii”. Primul contact a fost cu noua siglă care mi s-a părut mult prea complicată. De obicei, lucrurile simple sunt geniale. Chiar și fericirea este simplă.


Așadar, Ghidul Lingurin Al Restaurantelor Din România a poposit la Trattoria Della Noona de la Piața Amzei, mai exact din strada Mendeleev 14.



Este ora prânzului și atmosfera este foarte animată. Am fost preluat încă de la intrare de un ospătar care mi s-a adresat în limba engleză ceea ce dovedește că restaurantul are mulți turiști străini în vizită în mod obișnuit.


Eu mi-a făcut acomodarea cu o bere (10 lei) și un whisky (25 lei). În acest timp am consultat meniul de mâncare și lista de vinuri.



Să dăm drumul la o muzică dragă mie și să lăsăm fotoreportajul să spună mai multe decât mine.






Ospățul a debutat cu o gustare rece și anume un platouaș cu carpaccio de vită, brânză gorgonzola, nuci și rucola (32 lei). Despre povestea acestui preparat, carpaccio, v-am vorbit AICI.


Am asociat un vin italienesc sec, Pinot Grigio San Angelo 2017, din Toscana, de la Castello Banfi - 13% alcool (137 lei).


A fost foarte bun, dar cred că ar trebui aranjat altfel, astfel încât să se vadă mai bine mușchiul de vită, pentru că, până la urmă, acesta este ingredientul vedetă al platoului.












Ca fel principal am ales paste cu creveți, roșii uscate la soare, usturoi și ardei iute roșu (34 lei). Printre tagliatelle au fost o mulțime de creveți mici care au dat un gust excelent. 


Vă recomand acest preparat din tot sufletul, este foarte gustos și îndestulător. Trebuie să-l asortați neapărat cu un vin bun, eu am făcut-o cu unul sec, Rosso di Montalcino, tot de la Castello Banfi (154 lei). A fost superbă asocierea, mă felicit pentru inspirație.




















Până vine desertul, să facem un tur, mai ales că s-a mai golit localul după valul de la prânz.













Deserturile ți se prezintă pe un platou de unde trebuie să alegi ce îți dorești. Dificilă treabă când ai în față tiramisu clasic sau cu fructe de pădure, cheesecake, tort Krantz, prăjitură Oreo și deliciosul Ferrero.






Am ales Ferrero (24 lei), desertul meu favorit. Mousse-ul de ciocolată cu pralina din interior mă face mereu fericit.



















Când am intrat în restaurant era primăvară, iar la plecare era ger și viscol. Imaginea de mai jos mi-a amintit de melodia din finalul acestui fotoreportaj, un cântec pe care-l îndrăgesc și îl dedic cu toată dragostea atât vouă cât și echipei de la Trattoria Della Nonna care a asigurat un serviciu exemplar.





Ghidul Lingurin Al Restaurantelor Din România merge mai departe, aventura culinară continuă împreună cu voi. MeniuTV vă dorește Poftă Bună De Viață!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Poftă Bună de Viață! :)