Pariul

Să vă povestesc despre un pariu pe care nu l-am pus niciodată, dar l-am câştigat! Nu e tare?!? :)

Nu-l mai văzusem pe "masterchef-ul" Florin Dumitrescu de destul de mult timp, încă de pe când bucătărea la restaurantul Market 8 din zona Dorobanţi, proprietatea vestitei designer Venera Arapu. Şi tot am vrut să-l revăd pentru a-i retesta "lucrările", să văd cum a evoluat, cum a perfecţionat propriile reţete (de exemplu, la ultima noastră întâlnire, cartofii paille erau foarte uleioşi - nu contest că o amprentă neplăcută asupra acelei seri a lăsat-o şi chelnerul obraznic cu toţi clienţii din acele momente de la Market 8). Am avut odată un gând să-l vizitez la restaurantul "Morgan la Dud" de la Piaţa Rosetti, dar nu mai ştiu ce s-a ivit şi nu am mai putut ajunge, el a plecat, acum se pregăteşte de un nou sezon al show-ului TV - apropo, este cel mai tânăr jurat din lume al emisiunii "Masterchef".

Florin Dumitrescu a plecat de la "Morgan", dar gândul meu tot stăruia să ajung la Piaţa Rosetti, eram sigur că umbra lui sălăşluieşte printre rândurile din meniu. Şi am tot amânat... Între timp m-am împrietenit pe FaceBook cu proprietara locului, Dna (avocat) Anne Marie Pârlog, şi stilul său agreabil de socializare mi-a mai dat încă un imbold să ajung în str. Speranţei 7, lângă Piaţa Rosetti, la restaurantul "Morgan la Dud".

Alaltăieri, am văzut pe FaceBook un anunţ în care se spunea de către stimata doamnă mai sus amintită că a pierdut un pariu şi conform înţelegerii trebuia să ofere în seara zilei de Sf.Andrei, adică 30 noiembrie, un meniu gratuit celor care îşi făceau rezervare în urma celor scrise de dânsa. Văzând asta, m-am gândit că este o ocazie foarte puţin costisitoare de a testa un restaurant deosebit, cu renume deja în Bucureşti. Deeeeeeci, am sunat şi m-am înscris cu 2 locuri, eu şi "nefasta", pentru vineri la ora 17,00.

Am sosit la ora convenită şi am fost întâmpinaţi de patroană, în persoană, şi de chelnerul foarte atent şi el cu noi. Ne-au condus la etaj unde am ocupat loc la masă şi am cerut un meniu de băuturi, acestea nefiind incluse în "pariu".

Am comandat pentru "deschidere" câte o vodkă Stolichnaya şi am cerut pentru a ne uda gâtul cu bucatele oferite un cupaj roşu demisec de la Crama Basilescu, Pinot Noir cu Fetească Neagră, "perfect pentru familia mea" - vorba unei reclame tv mai vechi de pe când eram eu tânăr, frumos şi neliniştit... acum sunt bătrân, frumos şi neliniştit! Hi, hi, hi... ;P

În timp ce am gustat încet vodka aşteptând să se prepare antreurile (era anunţată o asociere de 2, dar nu ştiam ce anume, adrenalină, nu glumă), am studiat şi am comentat cu nefasta interiorul salonului în care ne aflam.

Întâmplător am aflat că se va organiza şi un Revelion deosebit aici, preţul de 500 de lei de persoană incluzând şi ciorba de a doua zi pentru rezolvarea mahmurelii. Mai multe detalii nu am. 

Pereţii sunt îmbrăcaţi în catifea, dar unul ne-a impresionat prin faptul că era acoperit în întregime de o bibliotecă ce nu poţi vedea prea des 

Muzică bună ne învăluia plăcut, la un moment dat era o melodie a celor de la Buena Vista Social Club pe care i-am văzut, ascultat şi dansat în urmă cu vreo 3 ani la Sala Palatului. Dar a fost şi muzică franţuzească sau englezească, foarte plăcut.

Ne-a fost adus şi vinul, aşa cum am dorit, alături de "asocierea" de 2 antreuri, mai exact "rillette" şi pipote de raţă, pe pat de mix de salată verde, cu sos "butter lemon" şi roşie cherry confiată în palincă de Zetea. "Rillette" este o cremă gen pate, în cazul nostru din carne de porc, care se prepară din carne atât macră cât şi  cu slănină, ţinându-se pe foc timp de aproximativ 5 ore şi amestecându-se mereu până la omogenizare, adăugându-se diverse mirodenii după inspiraţia bucătarului. În pozele de mai jos puteţi recunoaşte această specialitate în discul acela cafeniu de pe salată.

Ni s-a spus că toate preparatele şi semipreparatele (pâinea, pastele, sosurile, reducţiile, dulciurile etc.) sunt făcută în bucătăria restaurantului "Morgan la Dud" din Speranţei 7.

Sunt convins că acesta-i adevărul întrucât povestea acestul local a început cu mult timp în urmă în bucătăria de acasă a Dnei Anne Marie, o gurmandă şi o pasionată de gastronomie totodată, unde pregătea în fiecare week-end tot felul de bunătăţi pentru prietenii lor invitaţi să le savureze care le invadau casa săptămână de săptămână. Apoi împreună cu soţul său au căutat un spaţiu în Centrul (pre)Istoric unde nu au găsit nimic pe placul lor şi într-un final agentul imobiliar le-a dezvăluit că mai are undeva ceva să le arate. A fost dragoste la prima vedere, s-au pus pe treabă cu pasiune şi au reuşit, după opinia mea, să obţină un ambient unde se merită să-ţi petreci câteva ore din când în când fie pentru a discuta afaceri, fie să te relaxezi pur şi simplu într-un spaţiu ce te va cuceri instant. Nouă aşa ni s-a întâmplat.

Mi-au plăcut antreurile şi nu doar pentru faptul că eu sunt un fan al pipotelor gătite în diverse moduri. Pâinea foarte pufoasă, are defectul de a te face s-o mănânci cu mare plăcere în cantităţi greu contorizabile. Deci, mare atenţie celor la dietă! :D

Până soseşte felul principal, să ne aruncăm privirea prin meniul celor de la restaurantul "Morgan la Dud". Pe mine deja mă tentează să vin într-o bună zi să încerc o "degustare", pare foarte interesantă experienţa.

Cât am răsfoit meniul şi am mai gustat din vin (am luat o carafă de 500 ml), a sosit şi felul principal, este vorba despre un "skirt steak" de vită cu sos de ton şi piure de cartofi cu spanac."Skirt"-ul este o carne mai de proastă calitate decât muşchiul, pe la noi i se spune "carnea măcelarului" fiind cea care-i rămâne acestuia după ce curăţă coastele, de exemplu. Surprinzător, aceasta care ne-a fost servită, pregătită "medium", a fost deosebit de fragedă, ei lăudându-se că muşchiul de vită pe care-l fac este cel mai bun din Bucureşti. Va trebui să-l testăm cât de curând, să vedem dacă nu sunt cumva doar vorbe, nu? 

Caperele din sosul de ton au întregit perfect "peisajul" gustativ, iar piureul cu spanac a fost destul de bun ca să satisfacă şi un mare carnasier ca mine căruia-i place spanacul, teoretic, doar în plăcinta cu brânză de capră sau cu ouă ochiuri. ;PPPPP

Lovitura de graţie pe care ţi-o dă bucătarul când savurezi o masă la restaurant este... ta-daaaaam, DE-SER-TUL ! Te poate face să-ţi întărească dorinţa de a reveni sau te poate face să uiţi orice preparat-minune care te-a cucerit până atunci şi să uiţi şi adresa unde te-ai aflat ca oaspete.

La încheiere am fost răsfăţaţi cu un mix de trei deserturi, şi anume "White Duchess", "Black Duchess" şi "Prăjitura casei cu lămâie". Credeţi-mă, ultimele două menţionate sunt ok, dar prima poate fi foarte bine un substitut pentru drogurile "extasy", te duce în al noulea cer fără să-ţi distrugă creierii. Dacă ţi se pune în faţă un platou întreg, eşti de neoprit după prima înghiţitură. Este SENZAŢIONAL, vorba lui Domnu' Dan! Decât să cumpere Oltchimul, mai bine ar încerca să cumpere reţeta acestei minuni de desert! 

Mulţumim gazdelor noastre pentru o seară desăvârşită, şi iată cum pariul pierdut de ei mi se pare că l-am câştigat eu!

Am pus banii în cutiuţă şi am plecat fericiţi cu gândul nerăbdător la viitoarea vizită. "I'll be back!" :)

Iată mai jos o imagine cu "bunica", cea vinovată de reţetele deserturilor servite, iar în stânga sa se află Dna Anne Marie Pârlog, cea vinovată de punerea lor în practică la bucătăria restaurantului "Morgan la Dud" din Speranţei 7.

PS - trebuie să mă tund. :D