Botezul Restaurantului Spaniol Don Quijote

În seara dezastruoasă de la ENTRE AROMAS mă întrebam cu voce tare de ce nu a făcut nimeni un restaurant spaniol care să se numească Don Quijote după numele îndrăgitului personaj al lui Cervantes.

Ei bine, amicul Julio Armando Quintanar, un spaniol venit în România în urmă cu câţiva ani având o afacere în construcţii, şi fiind un mare pasionat de gastronomie, mi-a spus că dacă nu mă deranjează ar vrea să numească astfel micul său restaurant de familie din Piaţa Pipera, mai ales că el este de fel chiar din La Mancha, locul de origine al lui Don Quijote. Aşa potriveală mai rar!

Julio găteşte excelent specialităţi tradiţionale spaniole. L-am cunoscut când m-a invitat la el la birou ca să discutăm o afacere şi nu s-a lăsat până nu a gătit tot felul de bunătăţi al căror nume nu-l mai reţin, atât de bune au fost vinurile... ;)

Aşadar am fost invitaţi să "botezăm" micul său local din Piaţa Pipera la prânzul zilei de 1 iunie - din acel moment se numeşte "restaurantul spaniol Don Quijote". 

Am început masa cu o băutură care este exact ţuica tescovină de la noi (italienii îi spun grappa) şi cu bere rece. Şi am ronţăit ceva foarte funny - jumări de purcel pregătite într-un fel foarte haios, nimeni dintre cei întrebaţi nu a răspuns corect, majoritatea crezând că sunt bucăţi de caracatiţă prăjită. Şi eu am făcut un mic concurs pe pagina noastră de FaceBook şi au fost tot felul de răspunsuri: ceapă prăjită, mere sau ciuperci prăjite etc. Cine a dat primul răspuns corect, Lavinia Niculae, a câştigat o paella pentru ea şi una pentru soţul său. Dânsa a dat chiar răspunsul în spaniolă - cortezas. 

Sunt ca nişte pufuleţi de... porc. Adică foarte uşoare şi crocante. Nu te murdăreşti pe mâini de la ele, cred că sunt prăjite într-o baie de ulei de măsline la temperaturi foarte înalte. Îmi închipui cum sfârâie şi expandează rapid. Sincer, eu le-aş mai pune sare ca să meargă băutura şi mai şi. :D

Puţin jamon, puţină brânză "manchega", chorizo şi un fel de plăcintă cu zacuscă. Aşa avea gustul. Cred că au lipsit nişte măsline cărnoase pentru ca totul să fie perfect!

Julio ne face o demonstraţie despre modul cum se bea vinul dintr-un burduf din piele de taur.

Cu astfel de recipiente merg spaniolii la coride. Aşa mi-am amintit că înainte de instalarea comunismului în România, prin târguri puteai bea vin după metoda "un leu burta", adică plăteai negustorului 1 leu şi beai cât puteai pe nerăsuflate.

Eu nu m-am încumetat să mă pictez tot cu tempranillo de Rioja.

Iată şi o budincă de cartofi ce a fost delicioasă mâncată împreună cu jamon, chorizo şi caşcaval.

Delicioase au fost şi urechile de porc prăjite - crocante şi fragede în acelaşi timp. Le-am "agrementat" cu feliuţe de ardei iute conservate în ulei de măsline. Şi cu berea receee... 

Am rugat să fim serviţi exact cu ce mâncau şi alţi clienţi din local, majoritatea spanioli care trăiesc în România sau români care au locuit în Spania şi le e dor de mâncarea tradiţională de acolo la care Chef Julio este campion, se pare, după cum am observat cât am stat la restaurantul spaniol Don Quijote din Piaţa Pipera.

A venit şi a servit masa aici împreună cu prietenele sale inclusiv fosta proprietară a restaurantului Byblos şi a lanţului de patiserii Panipat, spaniolă căsătorită cu un român. De remarcat că absolut toţi oaspeţii se cunoşteau cu Julio, mai veniseră aici, noi eram singurii novici în ceea ce priveşte vizitele aici.

A venit timpul pentru un homar cu orez care are mai mult sos decât paella de marisco, nu este la fel de uscat. Cu sangria.

Şi nişte scoici mici, doar o porţie pentru doi pentru că eram deja plini.

Sauvignon Blanc rece. Nu excelent. Un vin comun.

A urmat un desert originar din nord-estul Spaniei pe care-l cunoşteam deja, l-am mai savurat preparat de Chef Julio, numai că acum a avut şi sos de căpşune naturale, meşterit pe loc - se numeşte "cuajada", un fel de cremă de brânză pe un blat făcut dintr-un sortiment de biscuiţi aduşi din Spania.

Crema e catifelată, nu foarte dulce. Un desert perfect pentru vară cu sos din diverse fructe.

Şi ce-ar fi un botez fără "cava" - şampania spaniolă?!? 

Şi nu orice fel de cava, ci una cu praf de aur comestibil prin ea!

Pentru că era 1 iunie eu am propus să se dea şampanie şi la copii - Julio nu a vrut cu niciun chip, le-a dat suc natural.

Să fie-ntr-un ceas bun şi să trăiască restaurantul spaniol Don Quijote ! :D

Ola ! Şi... Oleee! :D

PS - nu veniţi aici dacă doriţi ceva sofisticat şi nu aveţi chef de o atmosferă familială şi familiară; şi pentru ca experienţa să fie completă, nu veniţi cu maşina proprie, un taxi de la Piaţa Romană până aici a costat 13 lei.

Turul Culinar al Bucureştiului merge mai departe, povestea continuă. See you s(p)oon!