joi, 24 septembrie 2015

Restaurant Naan Food & Drink Studio by Wellness Cuisine



București, 24 septembrie 2015 – Naan Food& Drink Studio a reușit să capteze atenția turiștilor și a clientelei bucureștene în numai trei luni de la deschiderea porților, obținând poziția doi în clasamentul TripAdvisor pentru București. Dezvoltarea acestui proiect a necesitat o investiție de aproximativ 200.000 EUR – mare parte din amenajări fiind achiziționate la preț de producător – grație faptului că restaurantul este deținut de antreprenorul Dragoș Bonea,  fondatorul companiei Delta Studio


Aseară am participat la deschiderea oficială a restaurantului Naan - Food & Drink Studio unde ne-am bucurat de o mâncare foarte bună de care s-a ocupat personal Șeful Bucătar Bebe Neculae, bunătăți asociate perfect cu câteva dintre cele aproximativ 100 de vinuri aflate în crama localului - mai exact 93, majoritatea fiind produse ale podgoriilor românești, după cum ne-a asigurat managerul Ovidiu Olteanu, unul dintre cei mai renumiți somelieri din țara noastră.


Eu am băut spumant rose Cuartz de la Crama Gârboiu urmat de Sauvignon Blanc Terase Danubiene și Merlot Prince Mircea de la Vinarte. Atmosfera a fost destinsă de muzică live.


În primă instanță nu am lansat oficial restaurantul, optând pentru o perioadă de test, în care am evaluat impactul meniului, al ingredientelor, al selecției din cramă sau al amplasării în zona C.A. Rosetti” a declarat Dragoș Bonea. “Chiar și așa, am avut bucuria de a fi foarte bine primiți de public și iată că recomandările clienților noștri au pus bazele acestei noi afaceri, care se dezvoltă mai rapid decât am estimat inițial”, a  continuat el. 


Denumirea restaurantului provine de la pâinea indiană naan, coaptă în cuptorul tandoor, și care se servește condimentată cu mirodenii, ulei și semințe la fiecară masă la Naan Food & Drink Studio. Savoarea pe care o oferă cuptorul tandoor din bucătăria restaurantului este exploatată din plin și pentru alte preparate din meniu. 


Restaurantul a fost conceput în colaborare cu arhitecții din echipa Delta Studio și somelierul Ovidiu Olteanu, cel care conduce acum activitatea Naan. Meniul este realizat cu ingrediente provenite în mare parte din agricultura ecologică, de la ferme precum Ferma Sia, din Vâlcea, de unde se achiziționează ouăle, laptele sau carnea de miel. 





Lista de preparate include rețete vest europene, elemente specifice bucătăriei fusion precum și influențe asiatice. Chelnerii sunt pregătiți să explice preparatele, să menționeze toate ingredientele și să sugereze vinul potrivit


Selecția de vinuri se axează pe crame românești, precum Crama Girboiu, Crama Vinarte, Cramele Recaș, Crama Licorna, Crama Darie, Crama Metamorfosis, Cramele Halewood, Crama Segarcea, Crama Cepari, Crama Alira sau Crama Rătești.


“Intenția noastră a fost aceea de a promova vinurile românești, mai cu seamă că ne așteptam la o afluență de expați și turiști străini, confirmată și de TripAdvisor. Considerăm că vinul românesc are 


deja multe de povestit și ne bucurăm când primim foarte multe aprecieri pentru cramă din partea turiștilor care ne trec pragul” a subliniat somelierul Ovidiu Olteanu. “Meniul nostru este foarte divers, însă nu prea încărcat, pentru a putea păstra aprovizionarea cu cele mai proaspete ingrediente” a  adăugat acesta. 


Restaurantul situat pe bulevardul C.A. Rosetti se compune din două spații, nivelul parter și nivelul cramă, crama fiind destinată nefumătorilor. Capacitatea de așezare la mese este de 55-60 de locuri. 


“Ne-am dorit să avem un restaurant de dimensiuni medii, cu doar câteva mese, pentru a controla calitatea serviciilor și rapiditatea servirii. Prin definiție, când tot ce ai în meniu este preparat pe loc în restaurant, timpul de servire se prelungește, astfel că era important să faci față unei seri aglomerate sau să poți oferi intimitate pentru evenimente de tipul zilelor de naștere


Noi am încercat să anticipăm toate aceste elemente, dar sunt sigur că avem încă multe de învățat și ne vom strădui să primim sugestiile clienților cu multă deschidere”,  a menționat Dragoș Bonea. 


Naan Food & Drink Studio este situat pe strada C.A. Rosetti nr. 26 și este deschis între orele 11:00 – 23:00 în timpul săptămânii și 12:00 – 23:00 în weekend. 


Înainte de a vă lăsa în compania fotoreportajului nostru doresc să subliniez din nou organizarea excelentă, cum nu prea se întâmplă, surprinzător, la evenimentele de deschidere oficială. Mâncarea nu numai că a avut gust, dar a fost chiar delicioasă, iar pâinea naan, de la care provine și denumirea localului, a fost fabuloasă. Simplă, dar memorabilă. Mulțumim personalului pentru serviciul impecabil. Vom veni să testăm toate acestea și într-o zi obișnuită să vedem dacă excelența este chiar o stare de normalitate aici.

See you s(p)oon! ;)















































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Poftă Bună de Viață! :)