Meniu.TV: Restaurant La Samuelle - Noua Perlă a Bucureștiului

Într-una dintre cele mai circulate zone ale Capitalei, este vorba despre Piața Charles de Gaulle, chiar vizavi de una dintre intrările în Parcul Herăstrău, s-a deschis în această vară o nouă perlă a ospitalității bucureștene, este vorba despre restaurantul La Samuelle.

Nu este un restaurant de fițe unde te duci ca să fii văzut și atât, și asta pe bani mulți - parvenitismul și prostia se plătesc, după cum spune o vorbă veche. Este un restaurant unde poți mânca bine, mi-am dat seama de asta atunci când am aflat că asociat și Executive Chef este Sami Corodianu pe care l-am cunoscut încă din 2012 la Daimon Trattoria în Parcul Tineretului - acolo unde mi-a dat dependență de pastele sale (încercați când aveți ocazia tagliatelle cu trufe negre și parmezan, de exemplu).

Chef Sami Corodianu este asociat cu Cristian Oprescu (vezi foto), unul dintre proprietarii Daimon Club, o altă afacere de succes a Bucureștiului.

Restaurantul La Samuelle a fost deschis în spațiul unde a funcționat o bancă, are 300 mp, 85 de locuri la mese și a necesitat o investiție de aproximativ 315.000 euro.

Chef Sami Corodianu și-a început aventura gastronomică în urmă cu 20 de ani atunci când a simțit atracție spre acest domeniu dificil și pasionant - a lucrat pentru prima dată în bucătărie ca ajutor de bucătar la Hotel Majestic fiind mâna dreaptă a mătușii sale. Se pare că există un talent moștenit.

După Hotel Majestic au urmat Princess Casino, Institutul Francez, Cafe Ole, 3 ani la un restaurant din Plaza Mayor a Madridului și apoi la Daimon Trattoria.

Pentru o mai bună vizionare a imaginilor, dar fără textul explicativ, dați click pe poze. După mărire, pentru o bună derulare a fotoreportajului culinar, faceți click pe imaginea mărită. Din păcate, lumina nu a fost așa cum ne-am fi dorit-o și de aceea calitatea a aceea ce veți vedea este mult diminuată.

În finalul acestui fotoreportaj-maraton vă așteaptă, din nou, o surpriză. ;)

”Gustul înseamnă memorie. Fie că ne amintește de un loc deosebit unde am savurat o prajitură fină, că ne reconecteaza cu un eveniment special unde am încercat un preparat inedit sau că ne invita într-o călătorie a simțurilor, în urma gustului rămâne o amprentă care ne va însoți mereu. Iar eu mi-am dorit un restaurant unde să pot crea amintiri și experiențe gourmet unice. De fiecare dată când cineva trece pragul ”La Samuelle” va descoperi mereu ceva nou în meniu. Aici este locul unde îți dorești să revii pentru că abia după mai multe încercări ale fiecărui preparat vei putea spune <În fine! Am descoperit America!>”

Atmosfera din interiorul restaurantului îi invită pe cei care îi trec pragul într-o călătorie culinară în jurul lumii. Tema de design interior a restaurantului este desprinsă din aventurile marilor exploratori ai lumii și din peripețiile personajelor lui Jules Verne. Astfel, restaurantul găzduiește două volume în limba franceză ale renumitului autor, ”Les Grands Navigateurs” și ”Voyages Extraordinaires” ce datează din secolul al 18-lea și pot fi răsfoite la un pahar cu vin. Fiecare element de decor creează povestea unui călător și alimentează apetitul pentru un voiaj în universul gusturilor.

Am început călătoria noastră oeno-culinară cu un spumant extra brut rose italienesc de top de la Tenute La Montina Franciacorta.

Franciacorta a fost partener oficial al EXPO Milano 2015 pentru vinuri spumante. Trebuie să menționez, de asemenea, că renumita echipă de fotbal AC Milan are un vin spumant personalizat La Montina Franciacorta Rossonero pe care îl și vinde prin magazinul clubului cu prețul de 29 de euro.

Vinul spumant este un tip de vin obținut prin fermentație naturală, spre deosebire de cel spumos, care este imbogățit cu dioxid de carbon. Fermentația naturală poate avea loc în sticlă (metoda champenoise / metoda tradițională / metoda clasică) sau în cisterne special construite pentru a face față presiunii din timpul fermentării (metoda Charmat). Exemplul clasic de vin spumant este șampania, vin spumant produs în regiunea Champagne din Franța.

Există și alte exemple de vin spumant, în afară de șampanie, produse în diferite țări: Espumante în Portugalia, Cava în Spania, Sekt în Germania, Asti în Italia (denumirea generală pentru vinurile spumante din Italia este Spumante) și Cap Classique în Africa de Sud. Termenii francezi „Mousseux” sau „Cremant” sunt folosiți pentru referirea la vin spumant provenit din altă regiune decât Champagne. Dulceața vinului spumant poate varia de la extra-sec „brut” până la dulce „doux”.

Cramele La Montina sunt situate într-o zonă care ocupă o bucată splendidă de teren între Lacul Iseo și morena Amfiteatru de Franciacorta, într-o zonă care se bucură de un microclimat special ce favorizează cultivarea strugurilor. Viile sunt răspândite pe o suprafață de aproximativ 72 de hectare situate în 7 municipalități Franciacorta, în mare parte deluroasă și pe zgură calcaroasă și nămol. Vinurile La Montina Franciacorta, Pinot Noir și Chardonnay - 385.000 de sticle anual, sunt produse în conformitate cu normele stricte de disciplină ale Consorțiului Vinului Franciacorta. Puteți afla mai multe lucruri interesante vizionând filmul de mai sus.

Cantitatea de zahăr (dozajul) adăugată după a doua fermentare și învechire variază și determină nivelul de dulceață al vinului spumant. Vinurile produse în Uniunea Europeană trebuie să aibă conținutul de zahăr declarat pe etichetă.

• Brut Natural sau Brut Zero (mai puțin de 3 grame de zahăr pe litru)

• Extra brut (mai puțin de 6 grame de zahăr pe litru)

• Brut (mai puțin de 15 grame de zahăr pe litru)

• Extra Sec sau Extra Dry (12 până la 20 grame de zahăr pe litru)

• Sec (17 până la 35 grame pe litru)

• Demisec (33 până la 50 grame de zahăr pe litru)

• Dulce (mai mult de 50 grame de zahăr pe litru)

Primul dintre cele două antreuri alese a fost un ceviche de creveți cu capere, coriandru, lime, emulsie de avocado, wasabi și icre roșii (45 lei) - un bun prilej să facem puțin turism culinar virtual. Toate pânzele sus!

Ceviche este un preparat cu fructe de mare sau pește, popular în regiunile de coastă din America Latină. Acest fel de mâncare este de obicei facut din pește crud proaspăt, marinat în sucuri de citrice, cum ar fi lămâie sau lime, precum și condimentate cu aji (ardei iute). Condimente suplimentare, precum ceapă tocată, sare și coriandru pot fi de asemenea adăugate. Ceviche este de obicei însoțit de garnituri care potenţează aromele, cum ar fi cartofi dulci, salată verde, porumb, avocado sau patlagină. Pentru că nu este preparat termic, trebuie ca peştele sau fructele de mare să fie foarte proaspete, pentru a minimiza riscul de intoxicații alimentare.

Datorită şi unei descoperiri arheologice care sugerează consumul unei mâncări similare lui ceviche acum aproape 2000 de ani, istoricii cred că predecesorul său a fost adus în Peru de către femeile maure din Granada, care i-au însoțit pe conchistadorii și coloniștii spanioli, și acest fel de mâncare în cele din urmă a evoluat în ceea ce este considerat astăzi ceviche. Bucătarul peruan Chef Gastón Acurio explică felul cum poziția dominantă pe care Lima a avut-o în decursul a patru secole pe post de capitala Viceregatului Peru a permis ca feluri de mâncare populare cum ar fi ceviche să fie aduse şi în alte colonii spaniole din regiune și în timp acestea au devenit o parte a bucătăriei locale prin incorporarea de arome și stiluri regionale.

Ceviche este astăzi un fel de mâncare internațional foarte popular, preparat într-o varietate de moduri în întreaga Americă, ajungând în Statele Unite ale Americii în anii 1980. Cea mai mare varietate de ceviche se găseşte în Peru, Columbia și Ecuador; dar alte stiluri distincte unice pot fi, de asemenea, găsite în Honduras-ul de coastă, El Salvador, Belize, Guatemala, Statele Unite ale Americii, Mexic, Panama, Caraibe și alte câteva națiuni.

Originea numelui acestui preparat este, de asemenea, contestată. O ipoteză sugerează că acest cuvânt spaniol, cebiche, își are originea în cuvântul latin Cibus , care se traduce ca "produse alimentare pentru oameni și animale." O altă ipoteză, susținută de Academia Regală Spaniolă , este că numele ar putea decurge din cuvântul de origine spaniolă-arabă assukkabáǧ , care se derivă din arăbescul sakbāj (سكباج însemnând: carne gătită în oţet). Ipoteze suplimentare bazează originea termenului pe cuvântul escabeche, adică murături în spaniolă, sau este pur și simplu o variație a cuvântului siwichi , numele traditional Quechua pentru acest preparat.

Numele acestui fel de mâncare poate fi scris diferit, ca cebiche, ceviche sau seviche, dar cel mai frecvent în Peru este Ceviche cu "v", în funcție de loc; toate cele trei variante de ortografie sunt acceptate de Academia Regală Spaniolă, instituția oficială responsabilă pentru reglementarea limbii spaniole. În ciuda acestui fapt, alți termeni locali, cum ar fi cerbiche și serviche, sunt încă utilizaţi ca variante pentru a numi preparatul.

În ceea ce privește originea sa, sunt date diverse explicații. Potrivit unor surse istorice din Peru, ceviche ar avea originea în rândul Moche, o civilizație de coastă, care a început să se dezvolte în zona de nord a Peru-lui de azi în urmă cu aproape 2000 de ani. Moche a folosit, se pare, sucul fermentat al unui fruct local, banana sau fructul pasiunii. Investigații recente arată în plus că în timpul Imperiului Incaş, peștele era conservat utilizând chicha, o băutură fermentată andină . Diferite cronici, de asemenea, arată că, de-a lungul coastei peruviene, înainte de sosirea europenilor, peștele era consumat cu sare și ají. Mai mult decât atât, această teorie propune faptul că localnicii pur și simplu au trecut la citricele aduse de coloniștii spanioli (de la sare si ají), dar principalele concepte ale preparatului rămân în esență nemodificate.

Inventarea lui ceviche este, de asemenea, atribuită unor locuri care se întind de la America Centrală la insulele polineziene din Pacificul de Sud. De asemenea, ar fi putut avea originea şi în Ecuador, la civilizaţiile din zona de coastă, deoarece atât Peru cât și Ecuadorul au avut moșteniri culturale asemănătoare (cum ar fi Imperiul Incaş) și o mare varietate de pește și crustacee. Ceviche nu este nativ în Mexic, în ciuda faptului că preparatul este de secole parte a bucătăriei de coastă tradițional mexicane. Spaniolii, care au adus din Europa citrice cum ar fi lime, ar putea să găsească originea preparatului în Spania, cu rădăcini în bucătăria maură.

Bucătari notabili care susțin originea peruviană a acestui fel de mâncare sunt chilianul Christopher Carpentier și spaniolul Ferran Adrià care, într-un interviu, a declarat "Cebiche s-a născut în Peru și deci autenticul și originalul cebiche este peruvian."

În Filipine, un fel de mâncare similar numit Kilawin este preparat folosind pește crud amestecat cu suc de calamansi (un tip de citrice locale), oțet, ceapă, ardei labuyo, ardei iute lung, sare si piper negru. Carnea este de asemenea folosită în partea de nord din Filipine, în special carnea de vită, carabao și capră, preparată crudă, la abur sau fiartă. Tipurile uzuale de pește sunt tanigue și hamsiile. Kilawin este adesea consumat ca aperitiv care însoţeşte băuturile alcoolice.

În Costa Rica, ceviche este marinat intr-un amestec pe bază de citrice, lămâile și lime-urile fiind cele mai frecvent utilizate. Pe lângă adăugarea de aromă, acidul citric face ca proteinele din fructele de mare să denatureze, părând că au fost gătite. (Cu toate acestea, marinadele acide nu ucid bacteriile sau viermii paraziți, spre deosebire de căldura din timpul gătitului.) În stil tradițional, ceviche este marinat timp de aproximativ trei ore. În stilul modern, popularizat în anii 1970, ceviche are de obicei o perioadă foarte scurtă de marinare. Cu peștele potrivit, se poate marina doar în timpul scurt necesar pentru a amesteca ingredientele, a le aranja pe farfurie și a servi ceviche la masa.

Cele mai multe țări din America Latină au dat ceviche-ului propria notă de individualitate prin adăugarea propriilor garnituri speciale.

În Peru, ceviche a fost declarat a fi parte din "patrimoniul național" al ţării şi a avut chiar o zi de sărbătoare stabilită în onoarea sa. Ceviche-ul peruvian clasic este compus din bucăți de pește crud, marinat în suc proaspăt stors de lime sau portocală amară (naranja agria), cu felii de ceapă, ardei iute, sare şi piper. Corvina sau Cebo (bibanul de mare) a fost peștele utilizat în mod tradițional. Amestecul era marinat timp de câteva ore și servit la temperatura camerei, cu ştiuleţi de porumb fiert și felii de cartofi dulci gătiţi. Variațiunile regionale sau contemporane includ usturoi, supă din oase de pește, ají limo peruvian sau chili rocoto andin tocat, porumb la grătar sau cancha și yuyo (nişte alge marine). O specialitate din Trujillo este ceviche preparat din rechin (tollo sau Tojo). Lenguado (calcanul) este adesea folosit în Lima. Versiunea modernă a ceviche-ului peruvian, care este similară cu metoda utilizată în prepararea sashimi-ului japonez , presupune folosirea de peşte marinat pentru câteva minute și apoi servit imediat. Această metodă a fost dezvoltată în anii 1970 de către bucătarii japonezo-peruani, dintre care îi menţionăm pe Dario Matsufuji și Humberto Sato. Multe cevicherías peruviene servesc un pahar mic de marinadă (pe post de băutură-aperitiv) împreună cu peștele, băutură care se numeste Leche de tigre sau Leche de Pantera.

În Ecuador, ceviche de creveți este uneori preparată cu sos de roșii pentru un gust mai plin. Stilul Manabí, făcut cu suc de lime, sare și sucul provenit de la creveţii fierţi, este foarte popular. Ocazional, ceviche se face cu diferite tipuri de crustacee locale cum ar fi scoici negre (fierte sau crude), stridii (fierte sau crude), spondylus – un fel de stridii cu spini (crude), lipitori – un tip de crustacee (fierte) şi altele, în cea mai mare parte fierte. Acesta este servit într-un bol, cu boabe de porumb prajite ca garnitură (bucățile prajite dintr-un anume soi de banană folosită ca legumă pentru că e mai puţin dulce decât banana obişnuită, numite "patacones", chips-urile din aceeaşi legumă, numite chifle, precum și popcornul sunt, de asemenea, garnituri tipice pentru ceviche). Ceviche-urile din biban de mare (Corvina), caracatiță și crabi sunt, de asemenea, frecvente în Ecuador. În toate ceviche-urile, sucul de lime și sarea sunt nelipsite.

În Chile, ceviche este adesea preparat cu fileuri de halibut sau biban de mare chilian marinate în sucuri de lime şi grapefruit, precum și în usturoi şi ardei iuti tocaţi mărunt și, de asemenea, de multe ori se adaugă şi mentă proaspătă și coriandru.

În Mexic și unele părți din America Centrală este servit fie în cupe de cocktail cu tostadas (biscuiţi săraţi), fie ca topping peste tostada și umplutură pentru taco. În Mexic, atunci când e servit într-un pahar de cocktail cu sos de rosii, este numit cocktail de ceviche. Deși acest cocktail este facut din ceviche "uscat", această prezentare este destul de neobișnuită în afara anumitor zone specifice și în cele mai multe zone din Mexic aproape că nu s-a auzit de ea, în timp ce în altele, cum ar fi zonele Coatzacoalcos, Veracruz și partea de sud-est a Mexicului, cocktailul de ceviche este foarte popular. Creveții, caracatița, calamarul, tonul și macroul sunt, de asemenea, foarte frecvente în ceviche-ul mexican. Ingredientele marinadei conţin sare, lime, ceapă, ardei iute, avocado și frunze de coriandru. Măsline tăiate și câteva bucăţele de roşii sunt de multe ori adăugate la preparare (ketchup-ul nu este bun deoarece are zahăr și nu este un aliment în stare proaspătă).

În El Salvador și Nicaragua o rețetă populară de ceviche este "Ceviche de Concha Negra,", cunoscut în Mexic ca Pata de Mula, sau "Scoica Neagră." Este închisă la culoare, aproape neagră, cu aspect şi gust distincte. Acestea sunt preparate cu suc de lime, ceapă, yerba buena, sare, piper, roșii, sos Worcester și, uneori, picante (orice fel de sos iute sau ardei iute), după preferinţă.

În Nicaragua preparatul are în compoziţie pește marinat, suc de lime, sare, piper negru, ceapa fin tocată, coriandru (cilantro) și ardei fin tocat. Acesta este, de obicei, servit într-un pahar de cocktail, cu o frunză de salată și biscuiti ca garnitură, la fel ca în Mexic. Condimentele folosite în mod uzual sunt ketchup-ul de roşii, maioneza și sosul Tabasco. Peștele este de obicei tilapia sau biban de mare, deși mahi-mahi, rechinul și marlinul sunt, de asemenea, folosiţi.

În Panama, ceviche este preparat cu suc de lămâie, ceapă tocată, ţelina, ardei habanero și sare de mare. Ceviche-ul de biban de mare este foarte popular și este servit ca aperitiv în cele mai multe restaurante locale. De asemenea, este preparat adesea şi cu caracatiță, creveți şi calamar, sau servit cu mici pateuri de foetaj sau aluat umplute, numite "canastitas."

În Cuba, ceviche de obicei conţine mahi-mahi şi este preparat cu suc de lime, sare, ceapă, ardei gras, habanero și un dram de ienibahar. Calamarul și tonul sunt, de asemenea, utilizaţi. În Puerto Rico și în alte locuri din Caraibe ceviche este pregătit cu lapte de cocos. În Bahamas și sudul Floridei ceviche-ul de scoici cunoscut sub numele de "salată de scoici" este foarte des întâlnit. Acesta se prepară prin marinarea de bucăţi de scoici proaspete în lime cu ceapă tocată, ţelină și ardei gras. Cubuleţe de ardei iute sunt de multe ori adăugate pentru condimentare. În sudul Floridei se întâlneşte în mod obişnuit o varietate la care a fost adăugat şi suc de roșii.

Și pentru că chevish-ul nostru conține și wasabi să mergem puțin și până-n Japonia.

Wasabi (Wasabia japonica, Cochlearia wasabi, sau Eutrema japonica) face parte din familia Crucifere. Este cunoscută și sub numele de „hrean japonez”. Rădăcina este folosită ca și condiment și are un gust extrem de puternic. Spre deosebire de ardeiul iute care irită papilele gustative, wasabi produce vapori care irită căile nazale. Crește de-a lungul cursurilor de apă din munții Japoniei.

Rădăcina de wasabi este comercializată în stare crudă sau gata prelucrată sub formă de pastă. Odată ce wasabi este prelucrat sub forma de pastă, trebuie păstrat închis etanș, altfel iși pierde rapid gustul. Din acest motiv, bucătarii japonezi care prepară sushi servesc wasabi asezat între pește și orez.

Frunzele proaspete de wasabi sunt și ele comestibile și pastrează intr-o anumită masură gustul și iuțeala specifică rădăcinii. Se pot consuma murate peste noapte în oțet cu sare sau fierte și servite cu sos de soia.

Iritația căilor nazale provocată de wasabi dispare relativ repede comparat cu cea provocată de ardeiul iute.

Wasabi este servit impreună cu sosul de soia ca și condiment alături de sushi sau sashimi. Uneori wasabi și sosul de soia se amestecă formând un sos numit „wasabi-joyu”. Wasabi se folosește uneori presărat pe diverse legume care mai apoi sunt prăjite in ulei și servite ca aperitiv.

O recentă dar tot mai populară utilizare este înghețata de wasabi.

Există puține regiuni care sunt favorabile cultivării de wasabi. Chiar și în Japonia există foarte puține locuri propice pentru cultivare. Astfel că din cauza cererii mari, Japonia este nevoită să importe wasabi din China, Taiwan și Noua Zeelandă.

Fiind greu de găsit este și scump așa că foarte puține restaurante cu specific japonez oferă alături de sushi wasabi autentic. Acesta este înlocuit de imitații care conțin hrean obișnuit, semințe de muștar și coloranți alimentari. Pentru a-l deosebi de imitații, varianta originală de wasabi este denumită în Japonia hon-wasabi adică wasabi original. În majoritatea restaurantelor din America de Nord și Europa se servește imitație de wasabi.

Superb spumantul rose de la Tenute La Montina Franciacorta!

Acest Rosatum extra brut 2009 (22,5 euro în magazinul online La Montina) este obținut în principal din struguri soiul Pinot Noir (85%) din viile tradiționale și consacrate ale producătorului ce a sărbătorit în 2015 o ”vârstă” de 30 de ani de când face vinuri în Franciacorta. Pinot Noir-ul îi dă spumantului corp și aciditate, acestea fiind îmblânzite cu adaosul de Chardonnay (15%). Arome de fructe de pădure și fructe coapte ne învăluie olfactiv. Cerul gurii va simți mătăsos perlajul fin prelungit și calitatea unui spumant maturat 30 de luni.

În timp ce ne desfătăm cu spumantul acesta de top să aruncăm priviri în jurul nostru prin restaurantul La Samuelle. Denumire cu care nu prea sunt de acord. Cred că trebuia evitată senzația asta de Turnul Babel și să se opteze pentru varianta românească La Sami sau cea franțuzească Chez Samuelle. Mie mi-ar fi plăcut cel mai mult Chez Sami. :)

Cel de-al doilea starter ales a fost interpretarea scandinavă a ceviche-ului, și anume gravlax de somon (37 lei) - adică file de somon cu sfeclă roșie, castravete, ridichi, hrean, mix de de salate și un sos de mărar.

Gravlax este un fel de mâncare nordic ce conţine somon crud conservat în sare, zahăr şi mărar.

Gravlax este de obicei servit ca aperitiv, tăiat în felii subţiri şi însoţit de un sos făcut din muştar şi mărar numit hovmästarsås (sosul stewardului în traducere mot-a-mot, cunoscut şi sub denumirea de gravlaxsås), fie deasupra unor felii de pâine, fie cu cartofi fierţi

În Evul Mediu, gravlax-ul era facut de către pescari, care sărau somonul şi îl lăsau să fermenteze uşor îngropându-l în nisipul de deasupra celui mai înalt nivel al mareei (nisip uscat). Cuvântul gravlax vine din cuvântul scandinav grava (a îngropa; a conserva peşte, în sensul modern) care merge înapoi în timp până la proto-germanicele *grabą, *grabō (groapă; şanţ; mormânt) şi la rădăcina Indo-Europeană *ghrebh – a săpa, a zgâria, a rupe, şi din cuvântul lax/laks – somon.

În ziua de azi, nu se mai foloseşte fermentarea în procesul de producţie. În schimb, somonul este îngropat într-o marinadă uscată din sare, zahăr şi mărar şi păstrat astfel câteva zile. Pe măsură ce somonul se marinează, lichidul din somon transformă marinada uscată într-o saramură extrem de concentrată, care poate fi utilizată în diverse sosuri în bucătăria scandinavă. Această metodă de marinare poate fi utilizată pentru orice peşte gras, dar somonul este cel mai comun.

Gravlax poate fi marinat cu sare, mărar, sfeclă roşie şi este de obicei servit pe pâine de secară.

Papionul de la ShOOka Design, a creatoarei persane Ghazaleh Emami, ne-a însoțit și de data aceasta în călătoria noastră culinară în jurul lumii. Toate pânzele sus în continuare!

Din toată această sarabandă multiculturală nu putea să lipsească și elementul românesc - la partea a doua a ospățului ne-am răcorit cu un vin rose premium, Cervus Magnus Monte, sec, de la Crama Ceptura din podgoria Dealul Mare, sora mai mică a Purcari Winery din Basarabia.

Povestea Cramei Ceptura începe în 2005, la doar un an după ce se demarează construcția cramei, atunci când s-a degustat primul lot de vin Crama Ceptura.

Azi, după 10 ani de existență, Crama Ceptura are o capacitate de producție de 10 milioane de sticle pe an, o secție de vinificare care asigură prelucrarea a 10.000 de tone de struguri pe sezon, o capacitate de păstrare de aproximativ 6 milioane de litri de vin și echipament tehnologic sofisticat, de ultimă generație.

Totul pentru a se asigura că, de la culesul roadelor până la îmbutelierea vinului și distribuirea lui, se valorifică la maxim cele 14 zile în plus de soare pe care natura le oferă în acest areal.

După v-am spus încă din debutul acestui articol, Chef Sami Corodianu m-a făcut să-i iubesc stilul de a găti pastele încă de la prima degustare. Unul dintre preparatele preferate este ravioli cu ragu de căprioară și roșii cherry în coș de parmezan (33 lei). Arată bestial și are un gust senzațional!

De mai bine de 10 ani, calitățile deosebite ale vinului produs la Crama Ceptura sunt apreciate nu doar de consumatorii din Romania, dar și de amatorii acestei nobile băuturi de calitate de peste hotarele țării. Din 2005, din inima podgoriei Dealu Mare, pleacă spre paharele amatorilor de vinuri, cele mai bune soiuri realizate de specialiștii cramei: Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Merlot, Syrah, Muscat Ottonel, Pinot Noir.

Spațiul de vinificare primară a strugurilor, depozitul și cele 2 linii de îmbuteliere a vinului – în sticle și în ambalaj bag-in-box – se întind pe o suprafață de 13.000 mp

Crama este echipată cu cele mai moderne utilaje ale producătorilor europeni de top, astfel încât procesul de fabricație este aproape în întregime automatizat.

Un rol important în desăvârșirea calităților gustative ale vinului îl are maturarea lui în butoaie de stejar. Vinul ajunge astfel să aibă un gust împlinit și o savoare deosebită. Crama Ceptura deține baricuri produse de dogarii francezi - considerați cei mai buni din lume.

Crama Ceptura folosește sistemul de îmbuteliere la rece care permite păstrarea calităților naturale unice ale vinului și prin care se păstrează intact gustul și aroma bobițelor proaspete, dar și toate substanțele nutritive, necesare organismului.

După ce roadele se umplu de gust și sunt procesate, maturarea și îmbutelierea le amplifică și mențin savoarea plină și inconfundabilă.

Doar așa vinurile acestea își capătă buchetul unic și matur: este gustul celor 14 zile în plus de soare, păstrat și resimțit din plin în fiecare sticlă de vin Crama Ceptura.

Astfel vinul ajunge să fie considerat una dintre cele mai prețioase băuturi de pe Pământ și chiar din Univers. :)

Crama Ceptura se află în localitatea Ceptura, în inima podgoriei Dealu Mare din județul Prahova - una dintre cele mai cunoscute zone viticole din Romania, cu potențial unic de vinificație datorită microclimatului special.

Doar aici soarele scaldă pământurile și, implicit, viile cu 14 zile mai mult în fiecare an, făcând acest ținut ideal pentru cultivarea unor soiuri de viță nobile, asemănătoare cu cele din celebra regiune viticolă franceză Bordeaux.

Condițiile și structura solului permit cultivarea soiurilor europene de struguri Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Riesling Italian, Muscat Ottonel sau Fetească Neagră.

Podgoriile Cramei Ceptura sunt situate astfel încât să absoarbă toată lumina pe care natura o are de oferit ținutului privilegiat din Dealu Mare. Viile acestea au o expunere sudică optimă, iar strugurii de aici se hrănesc cu toată lumina celor 14 zile în plus de soare de la 160 m altitudine.

Poate tocmai de aceea, s-a născut legenda cerbilor. Atrași de căldura acestei zone, regii pădurilor coboară uneori în podgoriile Cramei Ceptura: e încă un semn că vinul de aici a fost înnobilat și că e gata să fie savurat, odată cu toată binecuvântarea soarelui pe care o regăsim, de mai bine de 10 ani, în fiecare sticlă de vin Crama Ceptura.

Crama Ceptura este mândră să-și afirme colaborarea cu Berry Bros. & Rudd, cea mai veche și mai prestigioasă companie distribuitoare de vinuri din Marea Britanie și întreaga lume. Începând cu luna decembrie 2014, pe rafturile magazinelor BBR și www.bbr.com stau, la loc de cinste, două feluri de vin Crama Ceptura: Fetească Neagră din 2012 și Fetească Regală din 2012. Astfel, Crama Ceptura este unicul vin românesc în lista vinurilor distribuite de BBR, cele mai bune din lume.

Cu o istorie de peste 300 de ani, magazinul BBR din centrul Londrei este considerat cel mai luxos distribuitor de vin din Marea Britanie. Furnizor al Casei Regale începând cu Regele George al III-lea, în beciurile secrete ale magazinului își organiza întâlnirile Napoleon al III-lea. Printre clienții de vază s-a numărat Lord Byron, iar vinurile sale au umplut paharele în fatalul vas de croazieră Titanic.

Vinul servit de noi, Rose Ceptura Cervus Magnus Monte, are 13% alcool, cu o culoare roz-chihlimbariu, obținut din struguri de soiul Cabernet Sauvignon. Surprinde prin prospețime și tanini ușori, completat de arome de fructe roșii de pădure. Gustativ, are o textură foarte delicată cu final lung. Nuanțele din buchet conferă vinului eleganță și rafinament. Se servește bine răcit. Acompaniază perfect preparatele din pește și fructe de mare, aperitivele, salatele din crudități, carnea albă sau brânzeturile proaspete ușoare, dar după cum se vede, noi l-am testat în cu totul altă poveste și s-a comportat excepțional.

Crama Ceptura va sponsoriza acest sezon al showului culinar MasterChef România cu gama de vinuri premium Cervus Magnus Monte.

Daaar, l-am testat și cu pește și brânzăăă... mai exact cu somon în aluat, cu brânză Philadelphia, capere, baby-spanac și lime (48 lei).

Eu am o slăbiciune pentru plăcintele de calitate. Cum este cazul acum. Am mai încercat cu mare plăcere un somon în aluat cu spanac, dar în loc de crema fină de brânză avea un risotto. Incomparabil mai bun în varianta aceasta, memorabil aș putea spune.

Las imaginile să povestească în locul meu despre acest preparat culinar care îți poate da dependență - asta nu știu dacă e bine sau rău... :)

Momentul decisiv al ”partidei” a fost cel al deserturilor când Chef Sami a punctat din nou cu nonșalanță.

O mare porție de cheesecake cu jeleu de fructe de pădure - un deliciu de necontestat (18 lei). Repet, o mare porție...

Panna cotta cu jeleu de portocale și piper roșu (14 lei) - piperul roșu fiind în trend prin bucătăriile restaurantelor bucureștene.

Surpriza promisă la începutul acestui fotoreportaj-maraton este următoarea - răspundeți la întrebarea următoare și puteți savura o masă delicioasă pentru două persoane la restaurantul La Samuelle la care puteți bea o șampanie de la Tenute La Montina, producător italian de vinuri spumante premium, partener al clubului de fotbal AC Milan și un vin de la Crama Ceptura - sponsor al MasterChef România.

Care sunt cei trei bucătari de renume internațional care susțin originea peruană a preparatului culinar CEVICHE interpretat și de Chef Sami Corodianu în localul său.

Răspunsurile vor fi trimise la colaborare@e-restaurant.ro până la 25 octombrie 2015 și va fi desemnat un singur câștigător, prin tragere la sorți dacă este cazul. Succes!