luni, 18 aprilie 2016

La Bodeguita Del Nautico - Week-End de Miliardar la Snagov



M-am născut în Măcin, orășelul de lângă Delta Dunării, am copilărit în orașul Buzău, iar la 14 ani, în 1981, am venit la Liceul de informatică din București (fost ”Dr. Petru Groza”, fost Matematică-Fizică 1, actualul Colegiu ”Tudor Vianu”). Dar nu fusesem niciodată la Snagov. Poate pentru că pe vremuri, în capul meu era al lui Ceaușescu și al securiștilor, iar acum al parveniților și al securiștilor.


Până într-o zi când m-am gândit că e păcat să le las lor tot Lacul Snagov și este cazul să explorez și eu măcar o bucățică din acest Paradis din apropierea Bucureștiului. Dar să vă spun și ce reprezenta până acum pentru mine Snagovul. În 1981 când am venit la liceu, după primul trimestru am plecat acasă la Buzău în vacanța de iarnă. Într-una din zile m-am întâlnit întâmplător cu mai mulți foști colegi de școală generală. Unul dintre ei a scos un pachet de țigări Snagov (10,50 lei pe vremea aia) și ne-a servit pe toți. Cum puteam să refuz chiar eu, șmecherul și idolul lor care a ajuns la capitală ?!? Cum puteam să spun că nu m-am apucat de fumat ?!? Așa că am luat o țigară, am aprins-o și am pufăit-o ca și cum era a o mia și nu prima țigară din viața mea. Și am continuat să fumez 24 de ani.


Așadar, pentru mine asta reprezenta Snagovul, prima țigară din viața mea. Dar lucrurile aveau să se schimbe radical week-endul trecut când am ajuns cu Turul Culinar al Bucureștiului la terasa La Bodeguita del Nautico din Snagov. Deocamdată clădirea hotelului cu restaurant este în plină construcție și funcționează doar terasa și micul ”port”.


A fost o zi foarte călduroasă, așa că au fost binevenite câteva sticle de prosecco rose de la gheață - este vorba despre ”Fashion Victim” de la producătorul italian Astoria (îl puteți cumpăra online de la www.vitaly.ro cu 45,00 de lei o sticlă).


În timp ce ne bucuram de soare și de răcoarea spumantului italienesc, se pregătea și grătarul pentru un prânz pe placul meu - gustos și sănătos, cu carne, legume și ciuperci perpelite pe jar.


Terasa La Bodeguita del Nautico are o ofertă foarte interesantă și convenabilă: dacă vii cu carnea și legumele de acasă vei plăti numai 50 de lei serviciile de frigere și servire (asta pentru un grup de până la 5 persoane, de la 6 în sus se plătește un pic mai mult, evident).


Poți alege și să-ți cumpere ei ce dorești de la carmangerie și atunci cu preparare cu tot va costa 100 lei/kg indiferent de ceea ce vrei (carne, cârnați, mici etc.).


Atmosfera este foarte relaxantă pe malul Lacului Snagov. Auzi clipocitul apei, trilul păsărilor și, din când în când, câte o barcă trecând.


Proprietarii localului sunt Iulian și Daniela, doi oameni pasionați de bărci și de călătorii. Sunt împreună de peste 23 de ani, pe când ea avea 17 ani și el 19, cunoscându-se la o discotecă de peste lac ce acum este în paragină, spre regretul lor.


Chiar în acea seară, Iulian i-a spus Danielei că ea va fi soția lui, ea nu l-a crezut, firește, mai ales că ea spunea la toată lumea că nu se va mărita niciodată. După numai doi ani, la terminarea liceului, s-au ”luat”, curând au avut și un băiat, iar acum sunt toți trei o echipă redutabilă și pun umărul la prosperitatea familiei. 


Iulian și fiul au câte un Volkswagen Passat, iar Daniela un VW Eos cabrio. Și bărci. Sunt înnebuniți după bărci!


Îmi place să desfac sticle de spumant, deci mi-am făcut damblaua din plin într-o zi de pomină pe malul Lacului Snagov la terasa La Bodeguita del Nautico - și numele acesta este inspirat dintr-o călătorie de-a lor prin lumea largă (anul trecut au fost în vacanță în Bali).







După cum se vede, veselie mare! Dar să vă zic vreo două vorbe și despre Astoria și Rose-ul Fashion Victim.


Fondată în 1987 de o istorică familie de viticultori, Crama “Astoria” aparținând lui Paolo și Giorgio Polegato, face din calitate principalul său avantaj pe o piață supra-aglomerată. Produsele Astoria sunt într-adevăr prezente în cele mai exclusiviste restaurante, winebar-uri și cluburi din toată lumea. Astoria distribuie vinurile produse în propria cramă “Tenuta Val De Brun”, în inima DOCG Coneliano-Valdobbiadine. 


Patruzeci de hectare situate într-una dintre cele mai frumoase zone viticole din Italia, zonă renumită pentru climatul său, o anume dulceață a dealurilor și succesiunea armonioasă a podgoriilor. Compania leagă numele său de excelența produsului tradițional din Veneto: Prosecco; dar Astoria nu este doar Prosecco, de asemenea, produce vinuri precum Colli di Cocgneliano DOCG, Crevada și Corder, punând bază pe sprijinul tehnic al unui “staff” de mare competență și prestigiu.


Prosecco rose Astoria Fashion Victim (extra dry, 11% alcool) este obținut din struguri produși pe colinele însorite ale Tenutei Val de Brun. Cu o particulară metodă de vinificare se obține un “rose” magnific cu un perlaj fin și transparent, colorat de nuanțe de rubin, cu senzori olfactivi de fructe proaspete și flori albe, savoare plăcută, catifelată, cu arome delicate.





Artileria grea este pregătită pentru Marea Grătăreală !!! O să vă las să savurați fotoreportajul nostru de la Lacul Snagov fără a vă bate prea mult la cap. În curând ne veți însoți într-o experiență memorabilă.




Murăturile sunt opera lui Iulian, iar frigăruile au fost meșterite de Daniela. Delicios este puțin spus!









Grătarul încins își face datoria, la fel și spumantul rece de la gheață. Totul se înscrie în parametrii obișnuiți ai unei zile relaxante. Dar memorabilul își va face apariția nu peste mult timp... 























Iată și pescarul familiei Andrei - motanul casei care-și prinde singur peștele și-l mănâncă crud pentru că este fan sushi.















La asemenea bucate am potrivit un vin roșu sec liniștit, tot italienesc, ”Dolcetto d'Alba" 2014 de la o altă cramă, Sordo - 51,00 de lei online tot la www.vitaly.ro .


Crama Sordo se găsește langă Alba (Piemonte), în inima zonei Barolo. Produce vin de mai bine de trei generații, de când bunicul Giuseppe îi punea bazele la începutul sec. XX . Este o societate gestionată de familie, care de mai bine de trei generații cultivă viță de vie, producând vinuri de calitate. 


În prezent e condusă de Giorgio Sordo, cu prețioasa contribuție a soției Emanuela. Suprafața totală este de 52 hectare, din care 40 cu vii distribuite în cele mai valoroase zone din Barolo. Angajamentul de a menține tradiția și atenția deosebită cu privire la cultivarea viței de vie, au contribuit la creșterea și succesul companiei la nivel mondial.


Un vin sec cu 12,5% alcool, de culoare roșu rubin cu reflexii violete, cu arome olfactive delicate, florale, intense, ample și persistente, cu un gust proaspăt, complex și armonic. S-a potrivit de minune cu ceea ce ne-am ospătat - ceafă și piept de porc, mititei, cârnați de Pleșcoi etc.







Atât vinul cât și bărcile care treceau ne-au făcut să ne continuăm petrecerea... pe Lacul Snagov! Precum miliardarii ce au proprietăți de jur împrejurul luciului de apă. Oricine poate comanda la terasa La Bodeguita del Nautico o plimbare de 2 ore cu barca pe lac. 








Atât Daniela cât și Cristina erau răcite, așa că ele erau îmbrăcate mai gros. Eu am putut să mă bucur de briză din plin. 













Vinul s-a scurs sticlă după sticlă. Pentru că era bun, pentru că mâncarea îl cerea, pentru că atmosfera era mai mult decât amicală, pentru că discuțiiile erau pasionante despre călătoriile în jurul lumii ale lui Iulian și Daniela. Pentru că ne-au făcut să ne simțim ca-n Caraibe.












După întoarcerea la ”portul” La Bodeguita am savurat o cafea ca digestiv, iar poveștile au continuat până când soarele a apus. Iar a doua zi am luat-o de la capăt...



















Voi încheia cu o dedicație muzicală care mi-a fost inspirată de acest week-end pe malul Lacului Snagov la terasa Bodeguita del Nautico - un gând bun pentru echipa de acolo și pentru toți cei care vor ”acosta” în ”portul” lor în vara ce va urma.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Poftă Bună de Viață! :)