Meniu.TV: Restaurantul Sicilian din Băneasa

Imaginea de mai sus mi se pare că sugerează cel mai bine ceea ce este Italia și, implicit, Sicilia. Ce-i drept, lipsesc din compoziție o sticlă de vin și chipul lui Don Corleone. Apropo, iată și o glumă care îmi place mult.

Fiind foarte meticuloși, cercetătorii britanici au statistici pe baza cărora pot prezice câți oameni vor muri anul viitor. Pe de altă parte, însă, cei sicilieni pot să precizeze și câteva nume...

Cam de vreo săptămână s-a deschis un restaurant italienesc în zona Băneasa, mai precis unul sicilian - Trattoria & Pizzeria Pippo's. Locația exactă este str. Virgil Madgearu 27, la parterul complexului rezidențial de lux Persepolis.

Se numește Persepolis pentru că investitorul este iranian, iar aceasta a fost denumirea capitalei Persiei timp de vreo 200 de ani în antichitate, de pe vremea împăratului Darius până la distrugerea cetății de către trupele grecești ale lui Alexandru cel Mare. Și apropo de marele cuceritor.

Alexandru cel Mare și-a chemat generalii şi le-a spus ultimele sale trei dorințe.

1) Sicriul să fie dus pe umerii celor mai buni medici ai vremii.

2) Comorile dobândite (argint, aur, pietre preţioase) să fie risipite pe tot drumul până la mormânt.

3) Mâinile sale să atârne în afara sicriului, să poată fi văzute de toți.

Unul dintre generalii săi l-a întrebat care sunt motivele pentru care are aceste dorințe ciudate.

Alexandru Macedon a explicat:

1) Vreau ca medicii cei mai eminenţi ai vremii să-mi ducă sicriul ca în felul acesta să arate tuturor cât de neputincioși sunt în fața morții.

2) Vreau ca pamântul să fie acoperit de comorile mele pentru ca toată lumea să poată vedea că toate comorile ce le câștigăm aici pe pământ, aici rămân.

3) Vreau ca mâinile mele să atârne în aer goale, pentru a permite oamenilor să vadă că vom pleca cu mâinile goale, așa cum am venit, atunci când se termină tezaurul cel mai de preț - Timpul.

Iar restaurantul se cheamă Pippo's întrucât aparține lui Chef Giuseppe (Pippo) Ipsaro Passione - se află de șase ani în România (e bucătar de 46 de ani) și a fost Executive Chef în București mai întâi la Nonna Mia Ristorante și apoi la restaurantul Silk Panoramic de la etajul nouă al Z Hotel de vizavi de Universitate.

Chef Pippo ne spune că este sicilian (din orașul Naso), nu italian. Are o voce superbă când cântă, iar în serile de karaoke nu spune ”un italiano vero”, ci ”un siciliano vero”.

Să vorbim puțin și despre Sicilia, o insulă vulcanică din mijlocul Mediteranei cu o istorie zbuciumată. Sicilia are o suprafață de 25.700 km² și 5,1 milioane de locuitori. Prinicipalele orașe sunt Palermo, Catania, Agrigento, Caltanissetta, Enna, Messina, Ragusa, Siracusa și Trapani. Vulcanul Etna este situat în Catania. Sicilia este cunoscută de peste 200 ani pentru producția sa de cereale; măslinele și vinul sunt două alte produse importante.

Sicilia, datorită poziției strategice în centrul Mediteranei, a fost colonizată la început de fenicieni, de cartaginezi și de greci, devenind o provincie romană după primul război punic, fiind o sursă importantă de cereale pentru Roma, sub numele de Provincia Sicilia. După retragerea Imperiului Roman, Sicilia a fost guvernată de Imperiul Bizantin până la cucerirea arabă din 827 până la 902.

Musulmanii au cucerit insula în anul 965. Sicilia va face parte din Califatul Fatimid după împărțirea Califatului Arab. Arabii vor organiza o reformă agrară care a ajutat la creșterea productivității. Sicilia își va obține independența sub numele de Emiratul Siciliei, sub regimul musulman.

Diversitatea culturală și toleranța religioasă din perioada musulmană a continuat sub autoritatea normanzilor, care au cucerit insula între 1060-1090 și au transformat-o într-un regat în 1130, iar sub dinastia germană Hohenstaufen care a condus din 1194, este desemnat Palermo ca reședință regală din 1220.

Conflictele între dinastia Hohenstaufen și papalitate au provocat în 1266 cucerirea insulei de Carol, duce de Anjou. Pe 30 martie 1282, opoziția față de suveranitatea franceză și de taxele prea mari, a condus la cucerirea și invadarea cu succes a Siciliei de către regele Pedro al III-lea al Aragonului⁠.

Guvernată de regii Spaniei din 1479, Sicilia a suferit o teribilă epidemie de ciumă în 1656, urmată de un important cutremur în estul insulei în 1693. După Tratatul de la Utrecht din 1713, Sicilia a trecut sub coroana de Savoia, fiind cedată de către Casa de Habsburg în schimbul Sardiniei. În 1735, Sicilia, ca și Napoli, a trecut sub autoritatea Bourbonilor spanioli formând regatul celor Două-Sicilii. Atunci când Napoleon i-a alungat pe bourboni de pe continent, aceștia s-au refugiat în Sicilia.

Din 1816 au fost inițiate unele mișcări de protest împotriva refuzului Bourbonilor de a accepta câteva reforme. În sfârșit, abia în 1860, după expediția lui Giuseppe Garibaldi, Sicilia s-a alăturat Italiei.

Noi am ajuns la Trattoria Pippo's chiar după o furtună cu o cădere torențială de apă continuată de o ploaie ușoară ceea ce ne-a obligat să servim masa în interior, în ciuda teraselor generoase din curtea complexului rezidențial Persepolis.

Ne-am bucurat că se afla însuși Chef Pippo acolo (în finalul acestui fotoreportaj maraton vă așteaptă o imagine surpriză), ceea ce a făcut să stăm la ceva povești. Iată una dintre ele care merită să reflectăm asupra ei.

Un vapor a ancorat în Sicilia, lângă un micuț sat de pescari. Un turist din Milano i-a complimentat pe pescari pentru calitatea produselor și i-a întrebat cât timp le ia să prindă acei pești.

- Nu foarte mult timp, au raspuns pescarii la unison.

- Dar de ce n-ați mai stat, ca să prindeți mai mult pește?

Pescarii i-au răspuns că micile cantități pe care le prind sunt suficiente pentru nevoile lor și ale familiilor lor.

- Și ce faceți în restul timpului? a întrebat milanezul.

- Dormim până târziu, pescuim puțin, ne jucăm cu copiii și ne facem siesta împreună cu soțiile noastre. Mai târziu, pe seară, mergem în sat unde ne întâlnim cu prietenii, bem puțin, cântăm la chitară câteva cântece și tot așa…. Avem o viață plină.

Milanezul i-a întrerupt:

- Stați puțin! Eu am absolvit academia economică, am o diplomă în business și pot să vă ajut! Trebuie să pescuiți mai mult timp în fiecare zi. În felul acesta, o să puteți vinde peștele pe care îl prindeți în plus. Cu veniturile suplimentare veți putea cumpăra o barcă mai mare.

- Și după asta? au întrebat pescarii.

- Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veți putea cumpăra o a doua și o a treia barcă și tot așa până când veți avea o întreagă flotă. În loc să vindeți peștele unui intermediar, veți putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar să vă construiți propria fabrică. Atunci veți putea părăsi sătucul ăsta micuț și să vă mutați în la Roma sau poate chiar la Milano! De acolo vă veți putea conduce noua întreprindere prosperă.

- Și cam cât timp ne-ar lua asta? au întrebat pescarii.

- Douăzeci, poate chiar douăzeci și cinci de ani. a replicat milanezul.

- Și după asta?

- După asta? Ei bine, prietene, ăsta-i momentul când devine cu adevărat interesant, a răspuns zâmbind larg turistul. Când afacerea ta este cu adevărat uriașă, poți să începi să vinzi și să cumperi active și să faci milioane de euro!

- Milioane? Serios? Și după asta? au întrebat pescarii.

- După asta veți putea să vă retrageți din afaceri, să trăiți într-un sătuc liniștit și retras pe malul mării, să dormiți târziu, să vă jucați cu copiii voștri, să vă faceți siesta cu soțiile și să vă petreceți serile împreună cu prietenii distrându-vă cum vreți voi.

- Domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar fi rostul să irosim douăzeci și cinci de ani? au întrebat sicilienii…

Dar să lăsăm poveștile și să o luăm ușor printre ”meandrele concretului”. Mai exact printre bunătățile din meniul lui Chef Pippo - conducătorul restaurantului sicilian din Băneasa.

Și cum poți testa cel mai eficient măiestria unui bucătar? Păi, încercând preparate foarte simple, în aparență.

Așadar am început cu un TRIS DI BRUSCHETTE MEDITERRANEO (19 lei) - adică un trio de bruschette diferite, una cu anșoa marinate, una cu roșii și una cu pastă de măsline. Pe pâine făcută chiar acolo în cuptorul de pizza. A fost o alegere delicioasă!

Vinul ales pentru început a fost un spumant de la www.Vitaly.ro - Franciacorta Saten ”Conte di Provaglio” (72 lei) de la Cantina (crama) Chiara Ziliani. Fin și delicat precum mătasea, de culoare galben, reflexe verzui, cu un perlaj subtil, continuu și persistent. Cu arome olfactive de migdale proaspete, piersică albă, vanilie, coajă de pâine și nuci prăjite, la gust este rafinat, aromatic și foarte fin.

Podgoria cramei Chiara Ziliani se întinde pe o suprafață de 22 de hectare în zona de producție Franciacorta DOCG - zonă italienească similară cu Champagne a francezilor.

Ea ocupă un mic deal de origine glaciară în orașul Provaglio d'Iseo în inima Franciacorta, 240 de metri deasupra nivelului mării și include diverse terenuri terasate legate de drumuri interioare și diguri.

Compania s-a concentrat pe soiuri internaționale importante, cum ar fi Chardonnay și Pinot Noir pentru producția de vinuri spumante și vinuri albe de îmbătrânire, Merlot și Cabernet Sauvignon , pentru producerea vinurilor roșii de rezervă.

Vinul spumant este un tip de vin obținut prin fermentație naturală, spre deosebire de cel spumos, care este imbogățit cu dioxid de carbon. Fermentația naturală poate avea loc în sticlă (metoda champenoise / metoda tradițională / metoda clasică) sau în cisterne special construite pentru a face față presiunii din timpul fermentării (metoda Charmat). Exemplul clasic de vin spumant este șampania, vin spumant produs în regiunea Champagne din Franța.

Există și alte exemple de vin spumant, în afară de șampanie, produse în diferite țări: Espumante în Portugalia, Cava în Spania, Sekt în Germania, Asti în Italia (denumirea generală pentru vinurile spumante din Italia este Spumante) și Cap Classique în Africa de Sud. Termenii francezi „Mousseux” sau „Cremant” sunt folosiți pentru referirea la vin spumant provenit din altă regiune decât Champagne. Dulceața vinului spumant poate varia de la extra-sec „brut” până la dulce „doux”.

Cantitatea de zahăr (dozajul) adăugată după a doua fermentare și învechire variază și determină nivelul de dulceață al vinului spumant. Vinurile produse în Uniunea Europeană trebuie să aibă conținutul de zahăr declarat pe etichetă.

• Brut Natural sau Brut Zero (mai puțin de 3 grame de zahăr pe litru)

• Extra brut (mai puțin de 6 grame de zahăr pe litru)

• Brut (mai puțin de 15 grame de zahăr pe litru)

• Extra Sec sau Extra Dry (12 până la 20 grame de zahăr pe litru)

• Sec (17 până la 35 grame pe litru)

• Demisec (33 până la 50 grame de zahăr pe litru)

• Dulce (mai mult de 50 grame de zahăr pe litru)

Mesele de la restaurantul sicilian Trattoria Pippo's au un design care m-a cucerit instant - ”blatul” este format din compartimente pline cu diverse paste și sticle de vin peste care este așezat un geam gros.

Cel de-al doilea aperitiv (antipasti) ales a fost un mix de brânzeturi italienești cu roșiuțe, struguri, mere și miez de nucă. Mi s-a părut foarte interesantă ricotta coaptă.

Chef Pippo mi-l prezintă pe Adrian, venit din orașul Roman, ucenicul lui foarte serios și talentat după cum mi-l descrie chiar dascălul său.

Iată sticla de spumant mai de aproape ca s-o puteți pipăi și gusta cu ochii. Vă garantez că este un vin excelent!

La felul principal am ales să degustăm tot ceva simplu - pizza și paste. De data aceasta cu un alt vin italienesc, unul tot alb și sec, dar liniștit.

Cea dintâi pizza testată a fost PIZZA CUORE DI PALMA (37 lei) cu mozzarella di bufala, cuore di palma (miez de palmier), parmezan, cârnați și roșii cherry. Să spun până nu uit, surprinzător, dar cârnații nu au avut un gust agresiv care să dezechilibreze întreaga combinație.

Vinul ales a fost unul italienesc alb, sec, cu buchet floral și fructat amplu, cu un gust armonios și bine structurat, tot de la www.Vitaly.ro - este vorba despre Roero Arneis ”Cayega” DOCG (67 lei) produs de Tenuta Caretta, o fermă minunată care a servit și ca reședință a unor familii nobile.

Pastele alese spre testare au fost GNOCCHI ALLA'ARRABBIATA CON OLIVE (26 lei) adică paste gnocchi cu roșii cherry, usturoi, pecorino romano, ardei iute și măsline Gaeta.

Gnocchi (gnocco la singular) sunt, de fapt, niște găluște care se prepară încă din antichitate când au fost aduse de legiunile romane din Orientul Mijlociu. Pe vremea aceea se preparau din făină de alac, alacul fiind o cereală înrudită cu grâul, cu gluten mai puțin, dar mult mai hrănitor. În România se plantează doar prin zona Apusenilor.

Ulterior au fost preparați din făină obișnuită de grâu, din griș, mălai, pesmet, uneori în amestec cu legume sau cacao, fructe etc. Cei mai populari sunt cei cu cartofi, asta începând cu secolul XVI când s-a început cultivarea acestora în Europa.

Cuvântul gnocchi este derivat din italienescul nocchio, ce înseamnă ”nod în lemn”, sau de la nocca - ”articulație”. Ca și în cazul altor feluri de mâncare italienești, gnocchi poartă mai multe denumiri și au moduri de preparare diferite în funcție de zonă - ”malfatti” (ce înseamnă ”prost făcuți”) în Lombardia, ”gnudi” în Toscana, ”strangulaprievete” în Campania, ”cavatielli” în Apulia, ”malloreddus” în Sardinia și așa mai departe, conform zicalei românești ”câte bordeie, atâtea obiceie”.

La Roma și în regiunea Abruzzo, gnocchi sunt preparați joia, conform tradiției, iar în Campania se servesc la masa de prânz de duminică.

Italienii au dus cu ei rețeta acestui preparat peste tot în lume pe unde au emigrat. Astfel că în America de Sud (Brazilia, Uruguay, Paraguay și Argentina) tradiția cere a se mânca gnocchi în fiecare 29 ale lunii, iar mesenii pun bani sub farfurii pentru a avea noroc și prosperitate în luna care urmează.

Lovitura de grație a fost dată de PIZZA PIPPO'S (39 lei) cu mozzarella di bufala, gorgonzola și pere Williams. Un deliciu care s-a potențat reciproc cu vinul. Să nu uit să amintesc că pizzaiolo este și el italian.

Să revenim la Sicilia. Bernardo Provenzano, fostul lider istoric al Cosa Nostra, Mafia siciliană, a decedat miercuri, la vârsta de 83 de ani, în spitalul închisorii în care îşi ispăşea condamnarea pe viaţă. Provenzano, cunoscut şi sub numele de "Tractorul", din cauza violenţei de care a dat dovadă, a fost arestat şi încarcerat în 2006, după ce şi-a petrecut 43 de ani din viaţă ascunzându-se de autorităţi.

El a preluat conducerea Mafiei siciliene în 1993, după arestarea fostului lider al Cosa Nostra Salvatore "Toto" Riina. Provenzano ispăşea o condamnare la închisoare pe viaţă pentru o serie de infracţiuni penale, inclusiv asasinarea, în 1992, judecătorilor anti-Mafia Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino. Fostul lider mafiot, care suferea de un cancer la vezică şi tulburări cognitive grave, şi-a petrecut ultimii doi ani din viaţă în spitalul unei închisori, potrivit presei italiene.

Negocieri cu statul, cu privire la cazuri penale nesoluţionate, au fost suspendate din cauza bolii. Însă, înainte de aceste probleme de sănătate, el a refuzat orice cooperare cu justiţia. Bernardo Provenzano s-a născut pe 31 ianuarie 1933, la Corleone, o localitate siciliană considerată sinonimă cu activităţile mafiote, care şi-a împrumutat de altfel numele unei familii fictive din filmele "Naşul".

El ar fi intrat în Mafie pe când era adolescent, după al Doilea Război Mondial. A urcat în ierarhia Mafiei alături de prietenul său Toto Riina şi a lucrat pentru Luciano Liggio, care ar fi spus că Provenzano avea un "creier de găină, dar trage (cu arma) ca un înger". După încarcerarea lui Liggio, în 1974, conducerea grupării a fost preluată de Riina, iar Provenzano a devenit mâna lui dreaptă.

În urma capturării lui Riina, Provenzano ar fi încercat să medieze între facţiuni rivale ale Mafiei. El ar fi orientat gruparea către atacuri asupra unor personalităţi de rang înalt, ceea ce a condus la o înăsprire a poziţiei opiniei publice faţă de Mafia şi a obligat poliţia să reacţioneze.

Extrem de atent să nu-şi dezvăluie ascunzătorile, Provenzano a renunţat la telefon în favoarea comunicării prin bilete scrise de mână şi se muta de la o fermă la altă o dată la două-trei zile. Însă el a fost arestat, în aprilie 2006, la o fermă situată în apropiere de Corleone, locul său natal, unde locuiau soţia şi copiii săi.

Deserturile au fost de două tipuri - unul obișnuit, un TRIOLET DE CIOCOLATĂ (12 lei) și unul de care nu mai am întâlnit pe unde am fost prin București, este vorba despre un TIRAMISU CU PORTOCALE (15 lei). Și mi-a rămas gândul la CANNOLO sicilian... pentru care vom reveni fără doar și poate! :D