marți, 14 august 2018

De Ziua Mea La Prime Steaks & Seafood By Radisson Blu Hotel*****





Cu o seară înainte de ziua mea de naștere îmi place să iau masa singur, într-un loc mai special, prielnic stării de bilanț personal pe care o simt eu atunci. Anul acesta am ales restaurantul Prime Steaks & Seafood de la parterul Radisson Blu Hotel*****, Calea Victoriei 63-81, la nici 10 minute de locuința mea.



Acest fotoreportaj este susținut de Adam & Eve Diamonds - experți în inele de logodnă.








De fapt, când am făcut rezervarea îmi doream un ospăț la terasă, inclusiv pentru a profita de lumina naturală pentru fotografii, dar din cauza vremii care amenința cu ploaie și furtună nu s-a putut sta afară, așadar m-am bucurat de localul interior cu aproximativ 40 de locuri, amenajat în stil de steakhouse americănesc. 


Lumina difuză m-a împiedicat să fac niște fotografii așa cum preparatele alese ar fi meritat, dar sper să nu fie chiar atât de catastrofal acest fotoreportaj. De menționat, ca să nu uit pentru că este foarte important, dacă ești clientul localurilor ce aparțin hotelului, beneficiezi de parcare gratuită.


Am început cu o gustare din partea casei, salată și zacuscă de vinete cu pâine făcută în brutăria hotelului. Excelentă pâinea asta!


Ospătarul care s-a ocupat de mine în această seară avea un stil de majordom din marile case londoneze. Mi-a plăcut mult cum s-a purtat, profesionalism la cotă maximă. Țin să-i mulțumesc și pe această cale!


Un lucru deosebit și rar întâlnit este faptul că managerul lucrează de peste 30 de ani în localurile acestui hotel, începându-și cariera ca ajutor de ospătar. Și pe vremea aceea, înainte de 1990, hotel București, că așa se numea, era un loc pe care-l frecventai cu mare plăcere. Eu am fost pentru prima dată aici în anul 1981 și am mâncat un profiterol memorabil.


Prosecco Valdo Extra Dry ( 32 lei/paharul) a însoțit de minune primul preparat - scoici Saint Jaques trase la tigaie cu roșii cherry gătite la foc mic, ardei grași copți, cips de cartof dulce și un cruton de pâine minunată (105 lei).


Foarte aspectuos, dar, mai ales, delicios. După cum am mai spus, din păcate lumina nu mi-a permis niște imagini care să reflecte culorile și aranjamentul din farfurie.

















Lemn, piele, maro și roșu - distanța mare dintre mese îmi permite să includ acest local în categoria restaurantelor unde se pot discuta diverse afaceri financiare sau sentimentale. Este foarte important să nu poată trage cineva cu urechea la conversația ta.








Pentru friptura de la felul principal, ospătarul a venit cu o trusă de cuțite din care l-am ales pe cel favorit.


Am ales o Fetească Neagră de la Domeniile Panciu (36 lei/paharul) pentru a o asocia cu un antricot cu os de vită românească, Bone-in entrecote se numește în meniu (160 lei/600 g). Oferta de vinuri este destul de bogată, restaurantul având o o încăpere dedicată acestora cu un meniu digital foarte ingenios și util pentru alegerea licorii preferate.


În preț sunt incluse o salată și un sos de piper ce m-a uns pe papilele gustative, dar și pe suflet.


Cartofii dulci prăjiți (30 lei/200 g) au fost delicioși cu friptura ”rare” și sosul de care pomeneam mai sus.


Cartoful copt, cu smântână și arpagic (15 lei) a fost foarte bun, dar totodată eclipsat de cartofii dulci pai.


Feteasca Neagră de la Domeniile Panciu s-a încadrat perfect în peisaj. Maturat în butoaie de stejar timp de 12 luni, cu 14% alcool, Un vin roşu sec cu arome de magiun de prună, specifice soiului, într-o combinaţie elegantă cu un vârf de linguriţă de cacao pe alocuri, bacon mai tâziu şi pastă de tomate în final. Aciditatea naturală de care beneficiază strugurii, împreună cu taninurile mărunte, cărnoase, contribuie la o astringenţă frumoasă, activă dar fină, pe un corp mediu, tineresc, mai aproape de tipicitatea soiului decât versiunile greoaie, extractive şi închise la culoare.


Un vin sec bun de însoțit cu steak de vită, preparate tradiţionale româneşti din carne de miel şi porc, legume la grătar, brânzeturi mature, deserturi cu ciocolată neagră etc.














Desertul a fost compus dintr-o prăjitură bavareză (bavarois) cu căpșune și mojito, alături de înghețată și fructe proaspete (25 lei + 7 lei/cupă). Cocktailul a fost din partea casei și a fost absolut senzațional având în vedere sezonul călduros în care ne aflăm.






























Ghidul Lingurin al Restaurantelor din România își continuă povestea cu și pentru voi. Mulțumesc încă o dată tuturor celor implicați în reușita acestui proiect. See You S(p)oon! Poftă Bună De Viață!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Poftă Bună de Viață! :)